Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Protest pentru Palanca

Protest pentru Palanca

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat astăzi, 5 martie 2010, o manifestaţie de protest, în faţa Parlamentului Republicii Moldova, împotriva preconizatei semnări a Actului privind transmiterea teritoriului din regiunea satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, sub jurisdicţia exclusivă a Ucrainei.

În cadrul acţiunii de protest, reprezentantul Coaliţiei a menţionat că Actul ar urma să fie semnat la 11 martie curent de către reprezentanţii Guvernelor R. Moldova şi Ucrainei. Astfel, în proprietatea ţării vecine şi în jurisdicţia ei exclusivă urmează să fie cedat un teritoriu cu o suprafaţă de 18 hectare, iar în consecinţă alte 926 de hectare din teritoriul naţional al R. Moldova, cunoscute ca Abdiv, Baibol şi Pescăria, vor fi izolate de restul ţării, îngrădindu-se în acest fel accesul proprietarilor din Palanca către pământurile lor, dar şi al celorlalţi cetăţeni ai R. Moldova către cele 3 exclave teritoriale. Teritoriul strategic, de 18 hectare, va fi practic scos de sub suveranitatea efectivă a Republicii Moldova, acţiunea legilor statului nostru fiind practic complet anulată în acea regiune.

De asemenea, protestatarii le-au înmânat parlamentarilor Mihai Ghimpu, Vladimir Filat, Marian Lupu, Serafim Urechean, Igor Corman ş.a. foi volante cuprinzând o Declaraţie prin care se solicită audierea publică în Parlament a premierului şi a ministrului de externe, în problema transmiterii teritoriului din raza satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, în proprietatea şi jurisdicţia exclusivă a Ucrainei.

În Declaraţie se cere :

1. Organizarea unor audieri publice în Parlament a reprezentanţilor Guvernului (Prim-ministrul şi Ministrul de Externe) în problema transmiterii teritoriului din raza satului Palanca, raionul Ştefan Vodă, în proprietatea şi jurisdicţia exclusivă a Ucrainei.

2. Publicarea textul integral al Acordului de recunoaştere a proprietăţilor, semnat la Kiev între Guvernul Republicii Moldova şi cel al Ucrainei, document care este ţinut departe de opinia publică din ţară.

3. Adoptarea unei atitudini oficiale a Parlamentului în cazul teritoriului naţional de la Palanca, atitudine care ar exprima atât interesele locuitorilor din Palanca, cât şi pe cele ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.  În conformitate cu articolele 1 şi 3 din Constituţie „Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, iar „Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil”.

Tratatul moldo-ucrainean privind frontiera de stat şi Protocolul adiţional la acesta, prin care a fost cedat în proprietatea şi sub jurisdicţia exclusivă a Ucrainei segmentul de 7,77 km al traseului Odesa-Reni din regiunea satului Palanca, au fost aprobate în 1999 de către fostul Guvern Ion Sturza, parafate de către ex-ministrul de Externe Nicolae Tăbăcaru, semnate de ex-preşedintele Petru Lucinschi, iar în 2001 majoritatea parlamentară a PCRM, împreună cu deputaţii din „Alianţa Braghiş”, le-a ratificat prin vot, iar ex-preşedintele ţării, Vladimir Voronin, le-a promulgat prin decret prezidenţial. În afara teritoriului naţional de la Palanca, R. Moldova a mai făcut şi alte concesii teritoriale Ucrainei.