Protest la Primărie
Luni, 24 octombrie, ora 10.00, Grupul de initiativa „Postasii Chisinaului” va protesta in fata Primariei Chisinau. Acesta va cere primarului si autoritatilor locale si centrale sa faca Ordine in centrul istoric al Capitalei.
Participantii la protest vor face curatenie in fata sediului Primariei si il vor invita pe Dorin Chirtoaca sa ia exemplul primarului din Vilnius.
La eveniment vor participa mai multe persoane cunoscute publicului. Este invitata presa.
Background: „Poştaşii Chişinăului” sunt acei care în iunie 2011 s-au adunat lângă clădirea primei Poşte din Chişinău, ruinată de către „Moldpresa” şi „Summa Grup”, mama Hotelului „Leogrand” şi au zis „AJUNGE”! Poştaşii au cerut Poşta înapoi şi au transmis clar şi civilizat acest mesaj celor care au distrus un monument din patrimoniul naţional – „Leopres” („Leogrand” plus „Moldpres”), Primăriei Chişinău care era direct responsabilă de protejarea unei clădiri din patrimoniu care a supravieţuit chiar celui de-al doilea război mondial şi URSS-ului. Cei care se numesc „Poştaşii Chişinăului” au sesizat Prim-Ministrul şi Preşedintele ţării că este nevoie ca Inspecţia de Stat în Construcţii şi Procuratura Generală să i-a măsuri imediate pentru oprirea distrugerii patrimoniului arhitectural şi stoparea construcţiilor ilegale.