Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Procurorii vor cere până la…

Procurorii vor cere până la 15 ani de puşcărie pentru Şoltoianu

Corneliu Bratunov, şeful secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale din cadrul Procuraturii Generale (PG), afirmă că dosarul Şoltoianu „va ajunge în judecată cel târziu, săptămâna viitoare”.

„Vom cere închisoare până la 15 ani pentru Şoltoianu. Lui i se va mai încrimina un articol, privind păstrarea ilegală a armelor”, a menţionat Bratunov. Amintim că în urma percheziţiei la domiciliul lui Şoltoianu, oamenii legii au găsit două arme, păstrate ilegal de către acesta. „Au fost audiate mai multe persoane în cadrul dosarului penal, inclusiv de la „Elat” şi inclusiv Leonid Volneanschi, conducătorul companiei”, a conchis procurorul.

Citiţi joi în ZdG detalii din dosarul lui Şoltoianu din 2003, când l-a împuşcat pe Djambulat Pitula, dar şi ce s-a întâmplat de fapt pe 19 septembrie 2011.