Probele din „dosarul Vicol” au ajuns în presă de la CNA
Şeful Direcţiei urmărire penală CNA, Bogdan Zumbreanu, a confirmat pentur union.md că a avut loc o scurgere de informaţii în dosarul Vicol cu scopul de a intimida organul de urmărire penală şi a pune sub semnul întrebării autenticitatea probelor.
Potrivit lui Zumbreanu, CNA va demara o anchetă internă pentru a afla cine a furnizat mass-mediei interceptările audio. “Vom verifica cum anume aceste interceptări au ajuns în mass-media. Centrul nu va tolera aşa ceva. Avem careva presupuneri, poate au fost persoane care au fost concediate în urma reformei de la CNA şi s-au supărat că nu s-au regăsit în noua structură”, a precizat Zumbreanu.
El consideră că scurgerea de informaţii ar fi avut drept scop sustragerea atenţiei de la investigaţiile pe care le face CNA şi ar fi interesate persoanele direct vizate în dosar. „Oricum probele vor fi folosite în dosar”, a punctat Zumbreanu.