Privilegii pentru deputaţii primului Parlament
PLDM a depus în Parlament un proiect de lege care vizează semnatarii Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova. Proiectul stabileşte statutul juridic al deputaţilor primului Parlament, care au semnat Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991 şi prevede acordarea unor facilităţi.
Acestea ar fi: legitimaţia şi insigna de semnatar, acces la autorităţile publice centrale şi locale, tratament sanatorial gratuit o dată în doi ani, dreptul la paşaport diplomatic al R. Moldova, etc.
„Iniţiativa legislativă este raliată aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova şi vine să recunoască meritele semnatarilor Declaraţiei de Independenţă”, a specificat deputatal Maria Ciobanu.