Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Primăria acuzată de demolarea monumentelor…

Primăria acuzată de demolarea monumentelor istorice

Primăria Chişinău este acuzată că ar fi ascuns nişte acte ce interzic demolarea monumentului de arhitectură de însemnătate naţională de pe str. Sciusev, 52. Acuzaţiile sunt aduse de către Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor. Primarul Dorin Chirtoacă respinge toate acuzaţiile şi susţine că este “murdărie aruncată la adresa mea şi a altor colegi”.

Pe 19 noiembrie, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM) a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat un şir de ilegalităţi care ar fi fost comise de către funcţionarii din cadrul primăriei Chişinău. Ion Ştefăniţă, directorul AIRM, susţine că, “din start, s-a dat informaţie eronată. Statutul monumentului de pe str. Sciusev, care avea, de iure, categorie naţională a fost transformat în locală, pentru ca toată procedura să treacă prin Direcţia Cultură a Primăriei, ca să fie evitat ministerul Culturii”.

În aceeaşi ordine de idei, avocata Violeta Gaşiţoi consideră că, la mijloc, ar fi un conflict de interese, deoarece specialistul principal al Direcţiei Cultură, Victor Sava, este totodată şi arhitectul proiectului hotelului ce urma să fie construit pe locul acestui monument: “Proiectul costă bani şi el trebuia să-i asigure aprobarea”. Mai mult, avocata susţine că, în acţiunile lui Victor Sava, sunt prezente componentele unei contravenţii administrative, însă el nu poate fi tras la răspundere administrativă pe motiv că au trecut trei luni de zile de atunci, adică este depăşit termenul de prescripţie.

După ce aceste ilegalităţi au ajuns să fie cercetate de Procuratura Anticorupţie, Ana Lucia Culev, şefa Direcţiei Cultură, a semnat Ordinul nr. 121 din 15.11.2011, cu privire la anularea actelor eliberate pentru imobilul din str. Sciusev, 52. “În cadrul instanţei de judecată a venit reprezentanta primăriei, care este şi juristă. Ea a ascuns acest fapt şi nu a prezentat instanţei acest odin”, semnalează Violeta Gaşiţoi.

Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău, respinge acuzaţiile aduse la adresa reprezentanţilor primăriei, susţinând că “acest subiect este epuizat încă din această vară, când am văzut că sunt interesele meschine ale unor vecini, care vor să umble în pantaloni scurţi prin curte şi, dacă imobilul va rămâne aşa cum este în prezent, el se va ruina de la sine”. Dorin Chirtoacă asigură că intenţia proprietarului este de a reconstrui acest monument, de a-i păstra statutul de monument de arhitectură şi de valoare de patrimoniu al municiupiului Chişinău. “În rest, sunt interese meschine şi murdărie aruncată, ca de obicei, la adresa mea şi a altor colegi”, adaugă primarul.

Centrul istoric din Chişinău constituie 977 de monumente de categorie locală şi naţională. Dintre acestea, până în prezent, au fost demolate peste 80 de monumente.