Prima cauză de violenţă domestică la CEDO – o femeie de 72 de ani bătută toată viaţa
Mudric Lidia (72 ani) a fost bătută sistematic în 2010 de fostul său soţ cu care a divorţat 20 de ani în urmă, după ce acesta a intrat ilegal în casa ei, a bătut-o şi a rămas să trăiască fără permisiunea ei.
La 18 martie 2011 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat Guvernului Republicii Moldova cauza Mudric v Moldova (No. 74839/10, depusă la 21 decembrie 2010) prin care reclamanta, victimă a violenţei în familie, reclamă complicitatea Statului la maltratarea sa, discriminare în baza de gen în a beneficia de protecţia a legii şi încălcarea dreptului la inviolabilitatea domiciliului.
Reclamanta, dna Mudric Lidia (72 ani) a fost bătută sistematic în 2010 de fostul său soţ cu care a divorţat 20 de ani în urmă, după ce acesta a intrat ilegal în casa ei, a bătut-o şi a rămas să trăiască fără permisiunea ei. Reclamanta a fost nevoită să se refugieze la vecini şi chiar să înopteze afară. Nenumărate plîngeri la poliţie şi procuratură nu i-au oferit doamnei protecţia căutată, iar ordonanţele de protecţie emise de instanţa de judecată (trei la număr – 22 iunie, 17 iulie şi 16 decembrie 2010) prin care agresorului i s-a indicat să părăsească casa doamnei, nu au fost nici una executată. Organele de poliţie şi-au motivat inacţiunile cu faptul că agresorul suferă de maladie mentală de aceea nu poate fi atras la răspundere penală, iar refuzul de a-l evacua pe agresor din casa reclamantei, l-au motivat cu faptul că agresorul nu are unde trăi. În cele din urmă, poliţia de sector nu mai reacţiona nici la apelurile dnei Mudric Lidia despre violenţa la care era supusă.
Guvernul este invitat să-şi prezinte observaţiile pe marginea acestui caz pînă la 16 Mai 2011 şi să răspundă la întrebările Curţii privind modul în care autorităţile şi-au epuizat obligaţiile pozitive a) de a proteja reclamanta împotriva violenţei domestice şi de a atrage la răspunde agresorul, asigurînd dreptul reclamantei de a nu fi supusă la tratament degradant şi inuman, b) de a preveni discriminarea în bază de gen, şi c) de a proteja dreptul la inviolabilitatea domiciliului.
Cauza dată, fiind prima de acest gen, ridică întrebări importante privind eficienţa legii în protecţia victimelor împotriva violenţei în familie. Organele de poliţie nu prioritizează plîngerile despre violenţa domestică şi deseori învinuiesc însăşi victimele pentru acţiunile agresorului. Implimentarea legislaţiei privind combaterea şi prevenirea violenţei în familie, în special în partea executării ordonanţelor de protecţie, este neuniformă şi deficientă. Deseori ignorată de organele de poliţie, asistenţa socială şi procuratură care consideră că dreptul agresorului la domiciliu este mai presus de dreptul victimei de a trăi o viaţă fără violenţă.
Sursa: Doina Străisteanu, www.dis.md
