Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Preşedintele R. Moldova şi preşedintele…

Preşedintele R. Moldova şi preşedintele Portugaliei vor discuta problema deschiderii unei Ambasade a Portugaliei la Chişinău

Delegaţia R. Moldova, condusă de preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al R. Moldova a avut o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de moldoveni din Portugalia.

Preşedintele Parlamentului a constatat existenţa unei comunităţi importante de cetăţeni ai R. Moldova, aflaţi la muncă în Portugalia.

„Ştim că este şi meritul dvs. că la guvernare se află  acum AIE şi vă mulţumim încă o dată şi pe această  cale şi vă promitem că ideile pentru care am luptat împreună  nu vor fi trădate, la fel şi votul pe care l-aţi acordat AIE”, a precizat Ghimpu, precizând că toţi cetăţenii R. Moldova care vor dori să revină acasă trebuie să găsească la întoarcere condiţii decente de trai. „Aceasta este şi obiectivul AIE care urmează a fi realizat cu ajutorul cetăţenilor noştri în condiţiile în care avem un sprijin fără precedent din partea UE, SUA, organizaţiilor internaţionale, astfel încât conaţionalii noştri din Portugalia, Italia, Spania, Rusia etc. să găsească la întoarcere un stat de drept şi democratic, clădit pe un fundament solid încât nimeni să nu-l poată demola”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Reperezentanţii comunităţii moldovenilor din Portugalia au adresat numeroase întrebări cu referire la problemele care trebuie rezolvate în cel mai scurt timp: asigurarea diasporei cu literatură  şi manualele necesare în limba română, necesitatea de recunoaştere recirocă a actelor între R. Moldova şi Republica Portugheză, posibilitatea de a prelungi valabilitatea actelor la Ambasada R. Moldova în Portugalia.
Preşedintele le-a promis cetăţenilor moldoveni stabiliţi în Portugalia că va discuta cu Preşedintele Portugaliei despre posibilitatea deschiderii unei ambasade a Republicii Portugheze în R. Moldova, fapt ce ar simplifica considerabil rezolvarea problemelor cu care se confruntă. De asemenea, Mihai Ghimpu a anunţat că va solicita informaţii cu privire la cazurile semnalate de moldoveni despre perceperea unor taxe suplimentare în vamă.

Conform datelor statistice ale Serviciului portughez pentru Străini şi Frontiere, în 2008, erau înregistraţi pe teritoriul Portugaliei peste 21 000 de cetăţeni ai R.Moldova, majoritatea având titlul de reşedinţă. Această cifră este în creştere comparativ cu perioada anterioară, cea mai mare parte a cetăţenilor moldoveni fiind stabiliţi în sudul ţării, urmată de capitala Portugaliei, Lisabona.