Preotul cu 12 copii
Cinci băieți și șapte fete i-a dat Dumnezeu familiei preotului Vasile Ceban din Condrăteşti, raionul Ungheni. E cea mai numeroasă familie din sat.
Nu puteam să nul întreb pe tatăl celor 12 copii cum se descurcă, cum de reuşesc să-şi întreţină copiii şi casa. Răspunsul a venit prompt: „Creştem animale: vaci, porci, oi, cai, după care le vindem. Dacă am sta să așteptăm numai colacul de la biserică, am muri de foame” menţionează preotul Vasile Ceban. O salvare mai sunt și cele cinci hectare de pământ, pe care le au. ”
Alții se duc la munci peste hotare. Noi unde să ne ducem cu atâția copii? Dacă unul pleacă, celălalt nu se mai descurcă de unul singur”, adaugă soţia, Maria Ceban. Părintele Vasile se mândrește cu odraslele sale, accentuând că a întrecut toți preoții din raionul Ungheni după numărul de copii. Totuși, cea mai mare mândrie a lui este că unul dintre cei cinci feciori ai săi a ales să-i urmeze calea și să devină preot. Părintele, la vremea sa, a urmat calea bunelului său, care a fost dascăl. Mai are încă trei frați preoți. O adevărată dinastie. Uneori, chiar oficiază slujbe comune, cu diferite ocazii, la bisericile unde slujesc.
Sursa: http://expresul.com