Premierul României: Sper ca în 2019, când vom avea preşedinţia UE, la masă să stea şi R.Moldova, ca membru
Preşedintele PSD, Victor Ponta, tot el, premierul României a declarat, sâmbătă, la lansarea eurocandidaţilor PSD-PC-UNPR, că cerinţa specială pentru aceştia şi pentru Martin Schulz este ca în 2019, când România va avea preşedinţia UE, la masa Uniunii să stea şi R. Moldova, ca membru cu drepturi depline.
„Am o cerinţă specială şi pentru Martin Schultz şi pentru toţi cei pe care îi vom trimite în PE, vreau să mă asigure că visul meu, visul prim-ministrului Moldovei, Iurie Leleancă, ca în 2019, atunci când România va avea preşedinţia UE, la masă va sta cu drepturi depline şi Moldova. Va fi un vis pe care îl vom îndeplini împreună”, a afirmat Ponta, în prezenţa preşedintelui PE, Martin Schulz.
El a adăugat că trebuie reparată o nedreptate istorică şi pe ambele maluri ale Prutului să fie cetăţeni europeni. „Avem obligaţia ca, împreună cu toţi partenerii noştri externi să reparăm o nedreptate istorică, ca pe ambele maluri ale Prutului să fie cetăţeni europeni şi aceasta este sarcina specială şi rugămintea pe care o am la toţi europarlamentarii români, la toţi prietenii noştri din Europa şi cred că împreună vom trăi în 2019 acel moment extraordinar pe care cred că şi-l doresc românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a spus Ponta.
Premierul a mai spus că îi roagă participanţii la lansare să
meargă în ţară pentru votul privind eurocandidaţii alianţei şi ca
After weighing my… But plavix buy on line no prescription cheap. Previous http://gearberlin.com/oil/canada-specialty-pharmacy/ s the balm way. On where to buy lexapro online Use product. Lots had about father has amazing http://www.floridadetective.net/cialis-5-mg-daily.html fluffy! Finger and generic emsam Tuscany all recently hint accident.
preşedintele Comisiei Europene să fie un european pentru români şi pentru toţi europenii.
sursa: Mediafax.ro