Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Premierul Filat s-a întâlnit cu…

Premierul Filat s-a întâlnit cu ex-premierul Sangheli

Prim-ministrul Vlad Filat a vizitat astăzi locul de lângă  satul Burlăceni, unde va fi amplasată  o centrală electrică, construcţia căreia va începe în scurt timp

Andrei Sangheli, directorul Corporaţiei moldo-romano-engleze „MoldIteraElectric”, a făcut o scurtă prezentare a proiectului, menţionînd că, pînă în prezent, au fost achiziţionate 44 ha de teren, pe care va fi amplasată centrala, iar proiectul a fost trimis la expertiză în Europa. Staţia va asigura cu locuri de muncă 1 200 de persoane.

Andrei Sangheli a comunicat că lucrările de construcţie vor începe în luna iulie, anul curent şi vor dura pînă în 2012.

O staţie similară  funcţionează deja în Scopje (Macedonia), iar alte două vor fi construite în România şi Germania. Exemplul staţiei din Scopje demonstrează că astfel de staţii corespund tuturor rigorilor ecologice. Staţia de la Burlăceni va avea o capacitate de două ori mai mare decît cea din Macedonia.

Prim-ministrul a menţionat că Guvernul susţine construcţia staţiei de la Burlăceni şi a precizat că se va interveni ori de cîte ori va fi nevoie pentru a asigura darea ei în exploatare la timp.

„Trebuie să avem grijă de consumatori şi este necesar să ne mişcăm rapid pentru a-i asigura cu servicii de înaltă calitate”, a spus premierul.

Prim-ministrul a menţionat că diversificarea surselor de energie este un obiectiv al Guvernului, la realizarea căruia se vor depune eforturi şi în continuare.

Vlad Filat a spus că va reveni în acest loc în luna iulie, cînd vor începe lucrările de construcţie a staţiei.

De la Burlăceni, Premierul s-a deplasat spre Portul Internaţional Giurgiuleşti. Pe drum, premierul s-a oprit la gunoiştea de la marginea oraşului Vulcăneşti, aflată într-o stare dezastruoasă. Vlad Filat a chemat factorii de decizie locali să identifice soluţii pentru soluţionarea acestei grave probleme.