Popov în dialog cu Carasin despre omorul comis de soldatul rus
Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Popov, a avut astăzi, 3 ianuarie 2012, o convorbire telefonică cu Secretarul de Stat, Viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin. Subiectul discuţiei l-a constituit incidentul tragic din Zona de Securitate, soldat cu decesul cetăţeanului Republicii Moldova, Vadim Pisari.
Viceministrul moldovean a chemat partea rusă la o conlucrare activă pe marginea acestui caz şi a subliniat importanţa abţinerii de la orice fel de declaraţii ce pot tensiona situaţia din regiune.
Interlocutorii s-au pronunţat pentru necesitatea investigării obiective şi operative a tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul din 1 ianuarie.
Serviciul de Informare si Comunicare cu Mass Media al MAEIE