Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ponta: Liberalizarea vizelor este o…

Ponta: Liberalizarea vizelor este o măsură pe care România a susținut-o extrem de activ

Victor Ponta, premierul României salută votul pozitiv dat în PE privind liberalizarea vizelor de scurtă durată pentru cetățenii moldoveni, anunță agerpres.ro.

Totodată, premierul se arată încrezător în finalizarea cât mai rapidă a procedurilor la nivel european, astfel încât cetățenii din Republica Moldova să poată beneficia cât mai curând de libertatea de circulație în spațiul european, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis, joi, anunță AGERPRES.

Victor Ponta subliniază că „liberalizarea vizelor este o măsură pe care România a susținut-o extrem de activ, prin demersurile sale, și care va avea un impact foarte concret și pozitiv pentru societatea Republicii Moldova, pentru fiecare cetățean”.

Primul-ministru reafirmă „sprijinul deplin al Guvernului României pentru atingerea obiectivelor europene ale Chișinăului”.

Parlamentul European a votat joi în favoarea liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova deținători de pașapoarte biometrice, plenul PE adoptând cu o largă majoritate raportul privind ‘Regimul vizelor pentru resortisanții țărilor terțe’, al eurodeputatei Tanja Fajon, din grupul S&D.

Republica Moldova este prima țară din Parteneriatul Estic care va beneficia de liberalizarea regimului vizelor.

Sursa:agerpres.ro