Pomeni electorale de la prima doamnă
Taisia Voronin, soţia preşedintelui în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, a întreprins, acum câteva zile, „o vizită de lucru” în raionul Orhei. Prezentă în mai multe sate, Taisia Voronin a împărţit daruri pesoanelor cu drept de vot. Astfel, părinţii copiilor au primit genţi şi costume sportive pentru aceştia. Celor maturi le-au fost repartizate produse alimentare: ulei, zahăr, sucuri etc.
Persoanele care s-au învrednicit de „micile atenţii” ale primei doamne au fost desemnate de asistentul social al localităţilor respective. Deşi, iniţial, cei care trebuiau să se învrednicească de bunuri erau persoanele social vulnerabile, nu s-a prea ţinut cont de această caracteristică. Mai multe persoane s-au plâns la ZdG că, deşi se confruntă cu o stare materială proastă, nu au beneficiat de ajutor, în timp ce fidelii comuniştilor, deşi nu au probleme materiale, s-au bucurat de daruri.
Cei care trebuiau să primească bunurile Taisiei Voronin erau citiţi de pe listele întocmite de asistentul social, de către două persoane îmbrăcate în uniforme militare. Întâlnirile Taisiei Voronin au avut loc în centrul mai multor comune, acolo unde cu diferite autocare au venit alţi zeci de oameni din satele care fac parte din acele comune.