Pistol pneumatic, alcool, bastoane de cauciuc pentru penitenciarul nr. 9
În seara zilei de 4 martie curent, colaboratorii Penitenciarului nr.9-Pruncul au fost reţinuţi în flagrant trei bărbaţi care au efectuat o aruncare a substanţelor interzise peste gardul de protecţie al instituţiei, atribuit la zona de producere.
Acţiunile ilegale ale acestora au fost observate de către un colaborator al santinelei care înfăptuia serviciul diurn la turnul de pază al penitenciarului, fapt despre care a şi anunţat Ofiţerul de serviciu, întru organizarea şi înfăptuirea tuturor acţiunilor necesare reţinerii făptaşilor.
Astfel, în preajma Penitenciarului nr.9-Pruncul de către colaboratorii penitenciari a fost stopat un taxi şi reţinute trei persoane în vîrstă de 29 de ani, 28 de ani şi respectiv 25 de ani, originari din municipiul Chişinău şi Teleneşti. În urma reţinerii, răufăcătorii au recunoscut faptul planificării şi aruncării peste edificiile de pază a substanţelor interzise.
În urma efectuării percheziţiei autoturismului cu care s-au deplasat, a fost depistat şi ridicat un pistol pneumatic, calibrul 4.5 mm şi un baston din cauciuc cu miez din fier cu doua mînere în capete, lungimea 35 cm.
Ulterior a fost efectuat controlul fîşiei interioare a instituţiei penitenciare unde au fost depistate şi ridicate obiectele delicte, trei sticle de plastic pline cu lichid cu miros specific de alcool.
La faţa locului a fost chemată grupa operativă a Comisariatului de Poliţie din sect. Buiucani, cărora le-au fost predate persoanele reţinute, obiectele depistate şi materialele acumulate, fiind iniţiate cercetările de rigoare în acest sens.