Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Petru Clej: Marian Lupu preşedinte…

Petru Clej: Marian Lupu preşedinte – singura opţiune viabilă

 „Desigur că PCRM poate, dacă doreşte, să zădărnicească alegerea lui Marian Lupu şi să provoace alegeri repetate. Dar asta ar fi o greşeală fatală pentru partidul condus de Vladimir Voronin, care din noaptea de 5 spre 6 aprilie a comis toate erorile posibile, dând cu piciorul unui al treilea mandat consecutiv pentru PCRM cu o inepţie politică greu de imaginat. Sunt toate şansele ca electoratul să-l pedepsească şi mai rău decât a făcut-o în 29 iulie, la primul rând de alegeri repetate.

Sigur, aşa cum am mai scris, Marian Lupu poate fi acuzat de oportunism politic. La numai câteva zile după ce votase disciplinat, în calitate de deputat PCRM, candidatura la preşedinţie a Zinaidei Grecianîi, el a sărit din barca lui Voronin, care lua serios apă, în cea a opoziţiei de atunci.

Deşi îşi datorează cariera politică în bună măsură lui Vladimir Voronin, Marian Lupu este un politician talentat – în contextul politic din R. Moldova. Desigur că a fost asociat cu guvernarea PCRM din ultimii opt ani, dar alternativa realistă la funcţia de preşedinte care ar fi?

Fost preşedinte al Parlamentului între 2005 şi 2009, noul lider al PDM poate fi acceptabil atât majorităţii românofone, cât şi minoritarilor neromânofoni, atât acelora care doresc o orientare pro-occidentală a Republicii Moldova, cât şi acelora care privesc înspre Rusia.

Deşi foloseşte adeseori un limbaj alambicat, dar într-o română şi o rusă aproape fără accent, Marian Lupu este un pas înainte evident faţă de neaoşismul voronian, delimitându-se clar de grobianismul prevalent pe scena politică românească. În plus el vorbeşte fluent engleza şi franceza, un avantaj evident în relaţiile cu Occidentul.

Fiind liderul unui partid mic, parte a unei coaliţii de patru partide, Marian Lupu nu va putea folosi funcţia de preşedinte al Republicii ca predecesorul său, care era liderul necontestat al unui partid majoritar în parlament. Mai mult, el ar trebui să ofere un exemplu şi să demisioneze din PDM, comportându-se aşa cum cere funcţia de şef al statului, cu cea mai strictă imparţialitate.

În caz că va fi ales, Marian Lupu va deveni cel mai tănâr şef de stat din Europa (după preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, care are 42 de ani, cu un an mai tânăr decât Lupu) şi probabil cel mai înalt (la cei doi metri ai săi). Desigur că originea şi traseul său politic nu sunt pe placul tuturor, dar în actualele circumstanţe desfid pe oricine să propună o candidatură mai bună şi cu şanse de reuşită”.