Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Perversiuni sexuale cu minori

Perversiuni sexuale cu minori

La data de 5 august 2011, aproximativ la ora 22.30, trei persoane necunoscute, cu cagule pe cap, au atacat cu bastoane doi cetăţeni italieni, la scara blocului în care ultimii închiriau o locuinţă din Bălţi. Atacatorii au sustras 1.500 de lei şi actele acestora, iar victimele s-au ales cu leziuni corporale medii.
În urma acţiunilor de umărire penală şi a măsurilor operative de investigaţie, au fost stabilite persoanele care au comis infracţiunea:  un tânăr, de 21 de ani, din Floreşti şi doi minori, elevi ai gimnaziunului-internat din Bălţi.
Echipa de investigaţii a Comisariatului de poliţie Bălţi a stabilit că cetăţenii Italiei, în vârstă de 56 şi de 60 de ani, le-au propus minorilor, contra plată, oferirea unor servicii sexuale.
Concomitent, s-a stabilit că, începând cu anul 2009 până în prezent, cetăţenii Italieni veneau de 2-3 ori pe an în R. Moldova, închirind  apartamente. La Bălţi, bărbaţii au făcut cunoştinţă cu minori de sex masculin, din familii vulnerabile. Profitând de acest fapt, cetăţenii străini le propuneau minorilor mijloace băneşti şi alte bunuri, în schimbul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă. În perioada menţionată, italienii au comis acţiuni perverse cu 4 minorii, despre care ştiau cu certitudine că nu au atins vârsta de 16 ani.
În prezent, poliția din Bălţi cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Materialele acumulate au fost transmise conform competenței procuraturii din localitate, find iniţiată o cauză penală în baza art.175 al CP al RM – „Acţiuni perverse”, care prevede privaţiune de liberate până la 5 ani.
Cei care au atacat italienii s-au ales cu un dosar penal în baza art. 188 al CP al RM – „Tâlhărie”.