Persoanele cu disabilităţi – expuse mai mult sărăciei
Acum treizeci de ani în urmă, Organizaţia Naţiunilor Unite a marcat pentru prima oară Anul Internaţional al persoanelor cu dizabilități cu tema „Participarea şi egalitatea deplină”, se spune în mesajul SG al ONU.
De atunci, s-au înregistrat progrese semnificative în creşterea gradului de conştientizare privind drepturile persoanelor cu dizabilități şi consolidarea cadrului normativ internaţional pentru realizarea acestor drepturi – de la Programul mondial de acţiune (1982) la Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2006).
Tot mai multe ţări se angajează să protejeze şi să promoveze drepturilor persoanelor cu dizabilități. Cu toate acestea, mai există încă multe provocări. Persoanele cu dizabilități suferă de un nivel mai mare de sărăcie şi lipsuri şi sunt de două ori mai privați de îngrijire medicală. Ratele ocupării forţei de muncă a persoanelor cu handicap în unele ţări sunt la fel de mici, constituind o treime din cea a populaţiei generale. În ţările în curs de dezvoltare, diferenţa în ratele de frecvență şcolară primară între copiii cu dizabilităţi şi alţii variază de la 10 la sută până la 60 la sută.
Această excludere multi-dimensională reprezintă un cost imens, nu doar pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru societate în ansamblu. Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi din acest an ne aminteşte că dezvoltarea poate fi durabilă numai atunci când este echitabilă, inclusivă şi accesibilă pentru toţi. Persoanele cu dizabilități trebuie, prin urmare, să fie incluse la toate etapele proceselor de dezvoltare, de la inițiere până la monitorizare şi evaluare.
Abordarea atitudinilor negative, lipsa de servicii sau de acces la acestea, şi alte bariere nocive de ordin social, economic şi cultural vor aduce beneficii pentru întreaga societate.
În această Zi Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, fac apel la guverne, societatea civilă şi comunitatea globală de a lucra pentru şi alături de persoanele cu dizabilități pentru a atinge în toată lumea o dezvoltare inclusivă, durabilă şi echitabilă.
Comunicat PNUD