Pentru cei care vor să plece şi pentru cei care vor să se întoarcă
Lansarea Centrului de Apel, organizarea târgurilor locurilor de muncă pentru cetăţenii moldoveni în străinătate, promovarea mobilităţii legale cu UE, deschiderea unui Centru de informaţii privind locurile de muncă – sunt doar câteva dintre realizările proiectului “Consolidarea capacităţii Moldovei de gestionare a pieţei muncii şi de reîntoarcere a migranţilor”.
Acesta a fost lansat în 2009, in cadrul Parteneriatului de Mobilitate, cu sprijinul financiar al UE şi implementat de către Agenţia Publică de Ocupare a Forţei de Muncă din Suedia, iar la 23 februarie, a avut loc ceremonia de încheiere a primei faze a proiectului.
Prezentă la eveniment, Natalia Gherman, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a declarat că toate reuşitele acestui proiect “au contribuit nu numai la consolidarea capacităţilor instituţiilor moldoveneşti de a gestiona piaţa forţei de muncă, dar şi la formarea unei viziuni complexe şi profesionale asupra efectelor migraţiei asupra pieţelor de muncă”. “Cei mai importanţi beneficiari ai programului sunt cetăţenii Republicii Moldova, care planifică angajarea peste hotare, precum şi cei care se află în străinătate şi doresc să se întoarcă în ţară”, a menţionat Natalia Gherman.
Proiectul „Consolidarea capacităţii Moldovei de gestionare a pieţei muncii şi de reîntoarcere a migranţilor”, în valoare de circa 3,2 mln de euro, este destinat cetăţenilor moldoveni care doresc să se întoarcă acasă şi să lucreze conform pregătirii profesionale. Acesta a fost implementat şi cu sprijinul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în statele membre ale UE.
Comunicat MAEIE