Pentru că au protestat împotriva mansardelor, vor fi cercetaţi de poliţie
Toți participanții violenți la conflictul din bd. Grigore Vieru 22/8 sunt cercetați de poliție, anunţă serviciul de presă al MAI, cu referire la multiplele solicitări făcute la adresa poliţiei începând cu data de 21 mai 2013, de către cei implicaţi în lucrările de construcţie a unei mansarde.
„Pe parcursul lucrărilor la poliţie au parvenit mai multe chemări la fața locului și alerte despre crearea situaţiilor de conflict. Inspectoratul de Poliţie Râşcani a solicitat intervenţia autorităţilor abilitate – a Inspecţiei de stat în construcţii, a Preturii de sector şi a reprezentanţilor primăriei – pentru aplanarea conflictelor şi soluţionarea divergenţelor apărute”, se spune în comunicat.
Incertitudinea creată favorizează percepția acţiunilor legale din partea ambelor părţi implicate în conflict, ceea ce are un impact în ascensiunea relaţiilor dintre locatari şi firma de construcţii. În această situaţie intervenţia forţelor de ordine a fost necesară întru neadmiterea încălcării ordinei publice.
Cazul a fost înregistrat în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu pornirea procesului penal pe fapte de huliganism (amendă în mărime de la 400 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani) şi samavolnicie (amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 4 ani) pe numele participanților care au recurs la acțiuni violente din ambele tabere.
În acelaşi context sunt examinate şi vor fi apreciate acţiunile poliţiştilor aflaţi la faţa locului, anunţă MAI.