Pe cine apără justiţia din Moldova în cazuri de violenţă în familie?
La 30 mai, Judecătoria Buiucani a emis o ordonanţă de protecţie prin care îi oferă unui agresor familial statut de victimă (?!) a violenţei în familie, în acelaşi timp fiind în vigoare o altă ordonanţă de protecţie, emisă pe numele fostei soţii cu care au domiciliu comun şi un copil minor. Astfel în aceeaşi familie, practic în acelaşi timp, ambii (foşti) soţi au şi statut de victimă, şi de agresor.
Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovare Drepturilor Femeii „La Strada” vine să atragă atenţia opiniei publice şi organizaţiilor internaţionale cu sediul în Republica Moldova, a căror mandat ţine şi de promovarea şi monitorizarea respectării drepturilor omului, despre inacţiunile şi ilegalităţile comise de structurile de stat din Republica Moldova în cazuri de violenţă în familie care ating proporţii alarmante. Deşi în Republica Moldova funcţionează legea nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, victimelor violenţei în familie în continuare nu li se oferă protecţia cuvenită. În calitate de exemplu, vome enumera principalele inadvertenţe comise de autorităţile competente pe un caz de violenţă în familie, asistat de Centrul Internaţional „La
Strada” prin avocata Doina Ioana Străisteanu:
1. Deşi au fost emise mai multe ordonanţe de protecţie pentru victima violenţei în familie (6 la număr în perioada mai 2011 – mai 2012), practic nici una din ordonanţe nu au fost executate, agresorul încălcând repetat prevederile acestora, iar autorităţile competente au adoptat o atitudine stigmatizantă şi revictimizantă faţă de victime, inclusiv un copil minor.
2. Mai multe scene de violenţă fizică s-au produs chiar în prezenţa poliţistului de sector (nemijlocit responsabil de implementarea ordonanţei de protecţie), care nu a intervenit eficient la curmarea violenţelor, ci doar a întocmit proces-verbal agresorului, astfel lăsând victimele violenţei în familie (inclusiv un copil minor) în situaţii de risc pentru viaţă şi sănătatea acestora.
3. Asistentul social, responsabil împreună cu poliţistul de implementarea ordonanţei de protecţie (conform Legii nr. 45), a demonstrat o atitudine acuzatoare faţă de victimă violenţei în familie, invocând că ea este cea care îl provoacă pe agresor la violenţă, fiindcă nu şie cum să-l „ia cu binişorul”.
4.
Instanţa de judecată a indicat în textul celei dea 5-a ordonanțe de protecţie că ”îi recomandă reclamantei ca în perioada de 30 de zile, în care sunt aplicate măsurile de protecție față de ea, să își caute, pentru ea și copilul minor, un alt loc de trai până la examinarea litigiului pornit în instanța de judecată”.
5. Judecătoarea, după emiterea celei de a 5-a ordonanţe de protecţie pe un termen de 30 de zile, în afara procesului de judecată şi-a permis să-şi expună viziuni personale, bazate pe prejudecăţi de gen, şi să se expună în termeni negativi faţă de victima violenţei în familie (să nu o mai vadă cu cereri de solicitare a ordonanţei de protecţie).
6. Instanţa de judecată a emis concomitent 2 ordonanţe de protecţie – una pe numele victimelor violenţei în familie (mamă şi fiu), emisă la 18 mai 2012, şi alta pe numele agresorului (care la fel este recunoscut ca victimă a violenţei în familie), emisă la data de 29 mai 2012. Mai mult ca atât, prin ultima ordonanţă sugerează victimelor (mama şi fiul) să se mute cu traiul împreună cu copilul într-un o comună, acolo fiind asigurată cu spaţiu locativ.
7. Instanţa de judecată a insistat ca în procesul examinării cererii privind solicitarea ordonanţei de protecţie să fie audiat minorul în prezenţa agresorului. Doar la insistenţa avocatei judecătoarea a permis ca minorul să fie audiat în prezenţa psihologului, pentru a preveni revictimizarea copilului în rezultatul întrebărilor despre violenţă. Or, audierea minorului în procesul de judecată putea fi evitată sau efectuată într-o Cameră de Audiere a Copilului, astfel evitând „confruntarea” cu agresorul, care este şi tatăl biologic.
Potrivit „La strada”, asemenea acţiuni şi inacţiuni ale statului R. Moldova constituie o încălcare flagrantă a drepturilor omului.
