PCRM cere dimiterea Guvernului. Moţiunea va fi discutată pe 11 decembrie
Fracţiunea PCRM a înaintat astăzi o nouă moțiune de cenzură asupra activității Executivului de la Chişinău pe motiv că, până în prezent, textul Acordului de Asociere nu a fost tradus din limba engleză. Comuniştii susţin că, din acest motiv, nici până în prezent cetăţenii nu cunosc ce fel de documente au fost semnate la Vilnius.
„Acordul nu a fost publicat în limba de stat. A fost o mimare a unei munci creative a celor de la guvernare, care au încălcat articolul 39 din Constituție, potrivit căruia a fost încălcat dreptul oamenilor de a administra treburile publice. Prin secretizare, cetățenii au fost lipsiți de acest drept”, a spus în Parlament liderul PCRM, Vladimir Voronin.
Biroul permanent al Parlamentului a decis că moţiunea de cenzură înaintată de comunişti în Parlament pe marginea activităţii Guvernului Leancă va fi examinată miercuri, 11 decembrie.
Amintim că Acordul de Asociere urmează a fi tradus în cele 24 de limbi oficiale şi de lucru ale Uniunii Europene: bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, irlandeză, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză. Printre limbile UE e şi limba română.