Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   PCRM cere capul a doi…

PCRM cere capul a doi miniştri din Cabinetul Leancă

În debutul şedinţei de astăzi a Legislativului, fracţiunea PCRM a înaintat două moțiuni simple de cenzură, cerând demisia ministrului Apărării, Vitalie Marinuță, şi a ministrei Educației, Maia Sandu.

Autorii moţiunilor  susțin că Vitalie Marinuță a pierdut dreptul moral pentru a deține această funcție, deoarece ar fi întreprins acțiuni ce au consecințe grave pentru integritatea Moldovei.

Moţiunea privind demisia Maei Sandu e argumentată de faptul că „niciodată rezultate la BAC nu au fost atât de slabe, precum în 2013”. Comuniştii invocă faptul că această situaţie ar fi o consecință a politicilor incorecte în domeniul Educației.

Moțiunile simple ale PCRM au fost semnate de 33 de deputați din fracțiunea parlamentară a comuniştilor. Potrivit procedurii legale, acestea urmează a fi transmise Guvernului, iar la 10 iulie urmează a fi dezbătute în Legislativ.