„Parteneriat pentru Moldova” la Burxelles
O delegaţie a Guvernului R. Moldova participă la Bruxelles la şedinţa Grupului consultativ – Forumul „Parteneriat pentru Moldova”
La eveniment sînt prezenţi reprezentanţi ai mai multor state, precum şi ai organizaţiilor donatoare.
Prim-ministrul a menţionat, în cuvîntul său de salut, că este prezent la şedinţă, datorită schimbărilor democratice ce au avut loc în Moldova, urmare a scrutinului din 29 iulie 2009, cînd poporul a mandatat forţele democratice să construiască un stat de drept, să aducă viziune în actul de guvernare şi să relanseze relaţiile cu partenerii externi.
Premierul a precizat că ţara noastră îşi doreşte în continuare să construiască relaţii de parteneriat adevărat cu statele prietene.
„Pentru noi este importantă, în egală măsură, opinia propriei societăţi şi cea a partenerilor externi vizavi de calea de dezvoltare a statului. Am venit din Moldova cu o agendă ambiţioasa, dar în acelaşi timp realistă. Sîntem convinşi că putem realiza lucruri frumoase împreună”, a declarat premierul.
„Ţara mea merită a fi privită şi percepută de o manieră nouă, o ţară care s-a deschis dialogului şi respectării valorilor democratice. În acest sens, cred că raportul Guvernului pentru Grupul Consultativ de astăzi – „Rethink Moldova”, redă concludent dorinţa noastră de a relansa raporturile pe care le avem, de a le da noi valenţe, precum şi de a imprima stabilitate, predictibilitate şi încredere la hotarul estic al Uniunii Europene”, a spus premierul.
Vlad Filat a mulţumit îndeosebi Băncii Mondiale şi Comisiei Europene pentru organizarea acestui eveniment şi a exprimat gratitudine partenerilor de dezvoltare.
Hugues Mingarelli, vice-director General al Directoratului general pentru Relaţii Externe (RELEX), a menţionat, în debutul şedinţei, că Guvernul Filat se află de şase luni la putere, perioadă în care a trebuie să facă faţă mai multor provocări, inclusiv situaţiilor de criză economică şi politică.
El a apreciat faptul că noul Guvern al R.Moldova a reuşit să semneze rapid un Acord cu FMI şi să demareze acţiuni de stabilizare a situaţiei economice.
Hugues Mingarelli a menţionat că integrarea europeană este o prioritate strategică pentru R. Moldova şi a spus că actualul curs trebuie menţinut şi în continuare.
Oficialul a precizat că R. Moldova are nevoie de suport pentru a se dezvolta în continuare şi a precizat că prezenţa masivă a donatorilor la eveniment este un semnal bun.
Martin Raiser, director regional al Băncii Mondiale pentru Moldova, Belarusi şi Ucraina, a mulţumit organizatorilor pentru efortul depus, iar participanţilor – pentru interesul manifestat faţă de eveniment.
„Situaţia din R. Moldova este dificilă, dar această ţară merită tot suportul nostru”, a spus Martin Raiser.