Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Parlamentul şi-a închis uşile

Parlamentul şi-a închis uşile

Parlamentarii vor discuta problema transnistreană cu uşile închise. O decizie în acest sens a fost luată în Plenul Legislativului, deşi opoziţia parlamentară a insistat ca şedinţa să fie una publică.

Deputaţii din noua Coaliţie au insitat asupra unei şedinţe închise, motivând că, în caz contrar, discuţiile riscă să se transforme într-un spectacol jucat de unii deputaţi în faţa camerelor de luat vederi.

Şedinţa specială se va desfăşura cu participarea şefului statului, Nicolae Timofti. Cu acest prilej va fi audiat directorul SIS, Mihai Balan, ministrul de Interne, Dorin Recean şi vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

În ultimele zile, situaţia la Nistru s-a tensionat, în pofida faptului că OSCE şi SUA au criticat dur acţiunile unilaterale ale Tiraspolului. Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a recunoscut că R. Moldova este pregătită să riposteze în cazul unui atac al separatiştilor transnistreni. Tensiunile de la Nistru sunt generate de hotărârea Tiraspolului referitoare la „frontiera de stat” a Transnistriei.