Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Parlamentul European va sprijini în…

Parlamentul European va sprijini în continuare R. Moldova, ţinând cont de situaţia complicată din regiune

În cadrul celei de-a XVIII-a reuniune a Comisiei parlamentare de cooperare UE-R. Moldova, co-președinte, Monica Macovei, a discutat cu autoritățile de la Chișinău despre provocările impuse R. Moldova și Uniunii Europene de criza politică și agresiunea armată a Federației Ruse asupra Ucrainei.

IMG_6961

Discuţia s-a axat pe subiecte ce vizează agenda europeană a R. Moldova. Părţile au menţionat progresul realizat în negocierea Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană şi în dialogul moldo-comunitar pe vize, care s-a încheiat cu ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni.

Iurie Leancă a menţionat că Guvernul a lansat o campanie de informare a populaţiei privind avantajele şi riscurile pe care le implică procesul de integrare europeană, inclusiv pentru a combate falsurile răspândite în ultima perioadă în societate, dar şi în vederea aplicării corecte de către cetăţenii R.Moldova a beneficiilor privind ridicarea vizelor, în strictă conformitate cu cerinţele Uniunii Europene.

Monica Macovei a menţionat că Parlamentul European va sprijini în continuare R. Moldova, ţinând cont şi de situaţia complicată din regiune şi a subliniat importanţa avansării consecvente a țării noastre pe calea integrării europene pentru a oferi oamenilor beneficii concrete de pe urma reformelor realizate cu suportul UE.

Europarlamentarii au abordat o serie de aspecte ce vizează reglementarea transnistreană, situaţia din autonomia găgăuză, reforma educaţională şi relaţiile externe ale R. Moldova.