Părinţii lui Ilie Cazac se tem să treacă Nistrul
Părinţii lui Ilie au reluat regimul de alimentare, după ce medicii au stabilit schimbări ireversibile în starea sănătăţii lor. Însă reluarea alimentaţiei este făcută cu paşi mici pentru a nu cauza alte complicaţii. Astăzi, cei doi, beau câte puţin suc din seria alimentaţiei pentru copii.
«Cele mai mari probleme le avem cu picioarele, muşchii s-au atrofiat, tensiunea e scăzută», spune Alexandru Viniţchi. Ambii părinţi sunt hotărîţi să nu renunţe la protestul din faţa ambasadei Rusiei pînă cînd fiul lor nu va fi eliberat.
Ei spun că săptămîna trecută, autorităţile de la Chişinău le-au promis că un însoţitor oficial, reprezentând autorităţile R.Moldova, va merge cu ei până la închisoarea din Hlinaia, unde este deţinut fiul lor, Ilie Cazac.
Stela Surchicean şi Alexandru Viniţchi spun că au primit solicitări de a merge la întrevedere cu fiul lor, însă cred că ar putea fi arestaţi chiar la frontieră, de aceea solicită sprijin oficial.
Cei doi părinţi vor să-şi vadă fiul ca să se convingă că este bine, aşa cum le-a spus Şeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Philip Remler, după ce l-a vizitat săptămîna trecută.
Ilie Cazac a fost arestat pe 19 martie la Tiraspol, fiind acuzat de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Moldovei. El riscă pînă la 20 de ani de puşcărie.
N.D.