Pactul din 1939, un document mort?
În legătură cu împlinirea a 71 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, PDM a făcut o declaraţie de presă în care se spune că „Protocolul secret al Tratatului de neagresiune soveto-german, din 23 august 1939, numit mai apoi Pactul Molotov-Ribbentrop, care a stipulat împărțirea Europei în sfere de inflență între URSS și Germania hitleristă, este doar unul din evenimente triste” ale secolului XX.
PDM aminteşte că epoca restructurării și transparenței îemarată în 1985, în URSS, a permis accesul la multe documente istorice, anterior secretizate. În urma mai multor dezbateri, pe 24 decembrie 1989, deputații Sovietului Suprem al URSS, cu participarea deputaților din partea RSS Moldovenească, au condamnat Protocolul secret soveto-german din 1939.
„Înfrângerea fascismului în cel de-al doilea război mondial, alături de semnarea de către URSS și România a unor acorduri bilaterale privind rezultatele războiului, au lipsit Pactul din 1939 de orice importanță practică. În același timp, proclamarea independenței R.Moldova, în august 1991, a anulat definitiv pentru poporul nostru toate consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop”, se mai spune în declaraţia PDM, subliniindu-se că, un document mort, din punct de vedere juridic, Pactul din 1939, nu trebuie să ajungă pe postul unei bâte în bataliile politice interne, care să divizeze societatea în „ai noștri” și „ai lor”.
PDM mai afirmă că schimbările politice din 29 iulie 2009 le oferă o șansă tuturor cetățenilor R. Moldova de a vedea cum lucrurile se schimbă în bine, iar R. Moldova devine un stat de drept, democratic.