OPINII: Kievul întinde capcane Chişinăului
Reprezentanţi ai Ministerului de Externe şi Integrării Europene de la Chişinău au plecat astăzi, 30 octombrie, la Kiev pentru definitivarea negocierilor în problema demarcării în teren a frontierei moldo-ucraunene. Amintim că, la începutul acestei săptămâni, o delegaţie oficială a Ucrainei s-a aflat, timp de două zile, la Chişinău, pentru consultări în aceeaşi problemă. Kievul caută să profite de criza politică de la Chişinău şi de «tinereţea» noii guvernări, grăbind oficialităţile R. Moldova să ia decizii în pripă şi să admită erori, precum au fost admise anterior, în cea mai serioasă problemă de relaţii cu Ucrtaina – cea a frontierelor.
Nu e cazul să intrăm aici şi acum în subtilităţi. Amintim doar că şantajarea Chişinăului a început înaintea alegerilor parlamentare din aprilie, când Kievul avertiza că natura relaţiilor cu viitoarea guvernare de la Chişinău va fi determinată de viteza cu care aceasta va accepta (în variantă ucraineană, bineînţeles) demarcarea frontierelor în cele câteva puncte vulnerabile (în care Ucraina pretinde, până la urmă, cedări teritoriale din partea R. Moldova). Tot cu scop de şantaj, Kievul inventa, dacă e să ne reamintim, şi un nou regim vamal pentru cetăţenii R. Moldova, la intrarea în Ucraina.
Cele două întrevederi la nivel oficial, la o diferenţă de doar trei zile, denotă clar că Kievul forţează nota, iar Chişinăul, fie dintr-o cunoaştere superficială a problemei, fie din alte considerente, acceptă să fie grăbit. Era de aşteptat ca Kievul să întindă Chişinăului această cursă, dar nu e clar de ce Chişinăul a acceptat-o înainte de a se clarifica foarte atent în dedesubturile Tratatului de frontieră (plin de lacune), fără a iniţia consultări cu societatea civilă şi cu autorităţile publice din zonele de frontieră cu Ucraina, care au fost sau urmează să mai fie afectate în urma demarcărilor impuse de Kiev.
Pentru Chişinău nu poate exista niciun alt argument mai serios decât interesul naţional în soluţionarea acestei probleme: nici pretextele legate de soluţionarea «diferendului transnistrean», nici «taxele» de intrare în Ucraina, nici «vecinătatea imediată», nici «Parteneriatul Estic» şi niciun altfel de pretext ori şantaj, de pe urma cărora Ucraina a profitat deja. Amintim, în acest context, tronsonul de cale ferată Etulia-Reni, tronsonul de autostradă (8 km) de la Palanca (la care Ucraina mai pretinde acum şi teritoriile adiacente), cei 500 m de litoral la Dunăre în zona Giurgiuleşti etc.
E lucru ştiut că vecinătăţile de genul celor în care sunt R. Moldova şi Ucraina costă. Dar există în toate o măsură. Pe care Kievul niciodată nu a avut-o (pentru alternativă, evaluaţi rodul Tratatului politic româno-ucrainean sau a restricţiilor în cazul «Canalului Bistroie») şi pe care Chişinăul a tot întârziat să o ceară.
Tratatul cu Ucraina este astăzi singura carte pe care o mai poate juca Chişinăul în favoarea sa în soluţionarea «problemei transnistrene». S-ar putea ca, din ianuarie, Ucraina să aibă un nou preşedinte. Nu-i exclus să fie chiar Ianukovici. Odată cu această schimbare, jocul Kievului în «problema transnitreană» va reveni, foarte probabil, la originile sale din 1992. P.A., ZdG
