OPINII: Adevărul despre 28 iunie, 1940, văzut de Ghimpu şi nevăzut de Moscova
Decretarea zilei de 28 iunie de către preşedintele Ghimpu drept zi a ocupaţiei sovietice a întărâtat toată şovinimea internă şi externă. De trei zile încoace toţi muşcă din Ghimpu, unii ca şacalii, alţii ca ţâncanii. Moscova s-a tulburat la minte, Kievul dă şi el semne de dereglări nervoase, colegii de Alianţă se anunţă derutaţi de situaţie iar comuniştii, socialiştii, interfrontiştii şi toate celelate specii de mercenari politici şi lichele ale Rusiei la Chişinău fac spume a gură şi cer capul lui Ghimpu. Nimic nou. Haimanalele străine, prin origini sau spirit, oricum nu l-au avut la inimă pe Ghimpu, din simplul motiv că a recunoscut public că este român. Problema, însă nu e atât în Rusia sau în haimanalele ei, ci în poziţia colegilor de Alianţă, care s-au grăbit să se desolidarizeze de Ghimpu şi să-l acuze că «şi-a permis prea multe», că «nu a ales momentul potrivit» pentru semnarea Decretului şi că «decretul trebuie anulat».
De fapt, nu «momentul» ar fi buba aici, ci faptul că Ghimpu este altfel decât ei într-o problemă în care nu au şi nici nu au avut curajul să fie la fel. Spune undeva, într-un interviu mai vechi (de pe vremea aflării în exil) regele Mihai I al României, că «în căutarea momentului potrivit, riscăm să pierdem orice şansă de a-l mai găci vre-odată». Parcă în vcazul nostru e altfel?.Sunt 20 de ani de independenţă. Am trecut prin trei preşedinţi, 6 parlamente, vre-o 8 guverne şi niciunul nu a găsit «momentul potrivit». Poate că în loc să-l acuzăm pe Ghimpu, ar fi mai degrabă să întrebăm lumea noastră, pretins politică (fără curajul de a accepta preţul jertfirii în politică) de ce a admis apariţia atât de târzie a acestui decret şi de ce în toţi aceşti ani de independenţă ne-a ţinut pradă vechilor doctrine istoriografice ruse şi sovietice? Ghimpu, prin ceea ce a făcut, nu a inventat nimic de la el, Ghimpu nu a făcut decât să dea curs unei opţiuni publice încă de pe timpul primelor şedinţe ale Cenaclului «Al. Mateevici», şi în felul acesta să repare o greşală învechită, pe care cârmuitorii de până la el, indiferent din care motive, au tot dat-o cu piciorul dintr-un mandat în altul, în speranţa că vom uita de ea sau că Ruisa se va pocăi de bunî voie. Uite că nici Rusia nu a binevoit să se pocăiască şi nici noi nu am uitat de ea. Mâine subiectul zilei de 28 iunie 1940 şi Raportul Comisiei Cojocaru (de evaluare a crimelor comunismului în Moldova) vor fi scoase în Parlament. Interesant, câţi şi cine dintre membrii Alianţei de guvernare (colegi de guvernare ai lui Ghimpu) vor avea curajul să sprijine poziţia lui Ghimpu vizavi de ziua de 28 iunie, să condamne ireversibil comunismul şi să acepte votarea Legii Lustraţiei? Între timp, însă, să încercăm să ne clarificăm noi înşine în trecutul nostru istoric, dacă clasa politică de la noi, fie din considerente conjuncturiste, fie din laşitate nu vrea să spună unui adevăr pe nume în măsura în care să înţeleagă şi Moscova de ce este imposibil să ne împăcăm cu ideea «eliberării» în cazul actului din 28 iunie 1940. Prin răspunsul la câteva întrebări, să căutăm să facem opinie publică în jurul acetui subiect:
Unu: Era sau nu oportun Decretul Ghimpu?
Doi: Rusia a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop. În mod logic, ea a condamnat şi actul politico-militar din 28 iunie 1940, ca rezultat al acestui Pact? Şi-atunci, de ce să-i supere pe ruşi Decretul Ghimpu?
Trei: Dacă nu am fost ocupaţi, ci eliberaţi, de ce am fi avut nevoie de Actul Independenţei din 27 August 1991, pe care Rusia l-a recunoscut oficial?
Patru: Cum va trebui calificat gestul partidelor din Alianţă, dacă acestea nu vor accepta mâine în Parlament condamnarea comunismului şi nu vor participa la evenimentele de comemorare a jertfelor osupaţiei sovietice în Piaţa Marii Adunări Naţionale: pragmatism politic, laşitate sau trădare?
Cinci: Poate e cazul să cerem Germaniei, ca complice la ocuparea Basarabiei de către sovietici, să recunoască public (aşa cum a recunoscut toate celelalte atrocităţi naziste) şi să ceară Moscovei acelaşi lucru: să recunoască că actul din 28 iunie 1940 este unul de ocupaţie, convenit între Hitler şi Stalin, mai ales că acesta figurează explicit în Pactul Adiţional?
P.G.
