Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   OPINIE: Noi cedări la Palanca

OPINIE: Noi cedări la Palanca

Surse din teritoriu, sub protecţia anonimatului, au declarat pentru ZdG că Ucraina a intrat în teritoriul R. Moldova cu încă 70 de metri de-a lungul traseului cedat oficial. Acestea susţin că Chişinăul a cedat şi în 2011 la Palanca, la fel cum a făcut-o în 1999 şi 2001.

Sursele ZdG amintesc despre semnarea şi ratificarea Tratului de frontieră moldo-ucrainean şi a Protocolului adiţional privind trecerea în proprietatea Ucrainei a 7,8 km de autostradă în zona satului Palanca.

Potrivit Acordului, semnat săptămâna trecută între serviciile cadastarale de la Kiev şi Chişinău, R. Moldova va trebui să se retragă teritorial de la linia iniţială de demarcare a frontierei moldo-ucrainene şi să-şi reinstaleze bornele mai aproape de Palanca. Este sau nu cedare? Autorităţile locale şi cele raionale sunt într-o dilemă. Nimeni nu ştie şi nu a văzut conţinutul ultimului acord semnat între părţi, deşi, anul trecut, la întrevederea cu satul, premierul Filat dădea asigurări în public că «nu vom semna nici un acord cu Ucraina, până nu vom avea un consens cu satul». Sunt cuvintele premierului. «Aşa trebuia să fie, aşa ni s-a promis, dar am fost puşi, ca de fiecare dată, în faţa faptului, deşi noi am cerut o serie de modificări la regimul de circulaţie şi acces la terenurile agricole de dincolo de şosea», ne-a declarat primara satului, Larisa Voloh. Nici preşedintele raionului, Valeriu Berilă, nu cunoaşte mai multe. «Nu am văzut documentul, nu cunoaştem caracterul şi conţinutul lui, deşi era adecvat să fim consultaţi ca autoritate publică locală», spune Berilă. Satul, care a fost minţit de mai multe ori de către mai «marii» de la Chişinău, a ieşit şi de data asta pe baricade. La Palanca s-a deplasat sâmbătă ministrul de Externe, Iurie Leancă. La reproşurile satului, s-a răspuns, tradiţional, cu asigurări orale «totul va fi bine». Problema, însă, rămâne. Satul a fost şi rămâne rupt de la proprietăţile sale funciare şi de la păşunile de dincolo de şosea. Chişinăul nu a obţinut în schimbul cedărilor făcute Kievului nici o garanţie în scris, prin care Ucraina ar asigura că va respecta şi, cu atât mai mult, va simplifica regimul de traversare a şoselei de către localnicii de la Palanca. Faptul este cu atât mai regretabil, cu cât oficilii americani şi europeni la Chişinău s-au grăbit să dea declaraţii în sprijinul tranzacţiei de săptămâna trecută, fără să ia în calcul ceea ce nu era de neglijat: drepturile fundamntale ale omului, pe care a fost zidită America şi rezidită Europa postbelică. Washingtonul şi Bruxelles-ul se înşală, crezând că dacă fac concesii Kievului (inclusiv cazul Palanca) va putea redirecţiona aspiraţiile Ucrainei. Eroare. Ucraina este şi va rămâne foarte bine sub ruşi. Doar la frontierele cu Polonia Ucraina este pro-europeană (dar naţionalisă), în celelalte arii, inclusiv la frontierele cu România şi R. Moldova, ea este una prosovietică şi prorusească.

Problema Palanca abia de acum încolo începe. Refuzul Kievului de a face cu Chişinăul un schimb de acorduri care să împace ambele părţi, lasă loc pentru noi abuzuri din partea Ucrainei şi riscuri de instabilitate. La frontieră şi în regiune… pentru că s-a trecut pod peste oameni. Şi vina este şi va fi în continuare a Chişinăului, care nu a vrut sau nu a avut niciodată capacitatea de a negocia cu Kievul (MAEIE este din funcţionari şi mai puţin din diplomaţi) Aşa, sau altfel, Palanca rămâne încă un mare semn de întrebare, poate chiar semnal de alarmă. Şi nu doar pentru pălănceni. Comitetul Palanca, iniţiat în 1999 de societatea civilă şi partidele politice neînhămate în Est, trebuie reanimat. Palanca este Moldova şi ea are nevoie de solidarizare. Până unde se va ajunge – greu de spus azi, dar nu exclud că «dosarul Palanca» şi întreg subiectul frontierei moldo-ucrainene ar putea deveni o temă de discuţie între Bucureşti şi Chişinău. Cu vizite formale, de curtuazie – Leancă la Kiev şi Poroşenko la Chişinău nu rezolvăm problema. Mai ales că această problemă ridică mari semne de întrebare şi la Giurgiuleşti, unde Kievul a intrat ilegal cu 700 de metri în spaţiile litoralului de la Dunăre, şi la Etulia, şi la Reni, şi la Basarabeasca, şi la Novo-Dnestrovsk… Trebuie să existe un punct din care să înceapă revenirea la normal. S-ar putea, foarte posibil, ca acest punct să fie Palanca.

P.G.