Operaţiunea „Arsenal”, prelungită până la 12 aprilie
Termenul desfăşurării operaţiunii „Arsenal” a fost prelungit până la 12 aprilie. Operaţiunea îşi propune excluderea cazurilor de deţinere ilegală a armelor de foc, muniţiilor şi substanţelor explozive în rândurile populaţiei, evitarea eventualelor incidente produse cu acestea şi eficientizarea activităţii de supraveghere şi control asupra modului de circulaţie a armelor de foc.
În operaţiune, potrivit MAI, au fost implicaţi 14108 angajaţi ai acestei instituţii şi 817 reprezentanţi ai altor structuri. Au fost realizate 28827 verificări a condiţiilor de păstrare a armelor şi muniţiilor, fiind înaintate 21 de sesizări în adresa persoanelor juridice privind lacunele depistate, cu acordarea termenului de înlăturare a acestora.
Au fost depistate şi ridicate 714 arme: 2 arme artizanale, 46 arme cu ţeava lisă şi pistoale cu gaze, 6 arme cu ţeava ghintuită, 10 arme depistate fără stăpân. S-a asigurat predarea benevolă a 72 de arme din posesie ilegală, care urmează a fi examinate şi înregistrate în conformitate cu prevederile legale.
Pentru încălcarea regulilor de deţinere, port şi transportare a armelor, au fost ridicate 245 unităţi de arme care, după înlăturarea lacunelor şi încălcărilor depistate, urmează a fi restituite proprietarilor. Altele 333 de arme au fost ridicate pentru încălcarea termenului de prelungire a permisului de portarmă.
În această perioadă, au fost depistate şi ridicate 9 grenade, 11 proiectile şi obuze, 2 focoase de grenade, 6 mine, 256 cartuşe deţinute ilegal, 77 cartuşe găsite fără stăpân, iar altele 239 cartuşe au fost predate benevol.
Pentru diverse încălcări constatate, au fost iniţiate 924 proceduri contravenţionale, dintre care: 4 procese-verbale au fost întocmite pentru încălcarea prevederilor art. 128 Cod contravenţional (braconaj), 2 – în baza prevederilor art. 360 Cod contravenţional (încălcarea modului de înstrăinare a armelor), 393 – în baza prevederilor art. 361 CC (încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire şi aplicare a armelor individuale şi muniţiilor), 519 – în baza prevederilor art. 362 CC (încălcarea termenului de prelungire a permisului de armă) 6 – în baza prevederilor art. 363 CC (tragerea din armă de foc în locuri nerezervate pentru aceasta). Totodată, au fost intentate 5 cauze penale în baza prevederilor art. 290 Cod penal (purtarea, păstrarea, procurarea ilegală a armelor şi muniţiilor). Pentru diverse încălcări şi neregularităţi admise, au fost retrase şi anulate 41 permise de portarmă.
MAI îndeamnă cetăţenii care deţin în posesie ilegală arme şi muniţii, să le predea benevol organului teritorial de poliţie.