Omorâtă în bătăi de propriul fiu
Un tânăr de 24 de ani din capitală, a fost condamnat la închisoare pentru omorul intenţionat al mamei sale.
Cazul a avut loc în luna martie a acestui an. Fiind audiat de procurorii Procuraturii sect.Ciocana, inculpatul a declarat că, după ce a fost la o slujbă bisericească, a servit alcool cu un amic, după care s-a întors acasă noaptea târziu. Mama acestuia l-a luat la ceartă, deoarece era beat, iar inculpatul şi-a sugrumat mama şi a lovit-o cu o bucată de lemn. În urma leziunilor grave cauzate, femeia, în vârstă de 61 de ani, a decedat pe loc.
Pentru acţiunile sale, inculpatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac în modul prevăzut de lege.