Omorât de 3 poliţişti declaraţi nevinovaţi de către judecători. R. Moldova a plătit despăgubiri de 2 milioane de lei.
În 2012, la CtEDO, aproape 2 mln. de lei (115 mii de euro) statul a plătit în cazul Ghimp contra Moldovei. Reclamanţii, familia lui Leonid Ghimp, s-au plâns de violarea art. 2 din CEDO, dreptul la viaţă, invocând faptul că decesul lui Leonid Ghimp a rezultat în urma relelor tratamente la care fusese supus acesta în Comisariatul de Poliţie (CP) Ciocana şi că investigarea circumstanţelor decesului acestuia a fost ineficientă. Leonid Ghimp a decedat la două zile după ce şi-a petrecut o noapte la CP Ciocana, unde a fost maltratat de către ofiţerii de poliţie Iurie Bagrii, Andrei Pascari şi Sergiu Cojucari.
Dacă, iniţial, cei trei fuseseră condamnaţi, unul dintre ei recunoscând maltratarea, într-un final, poliţiştii au fost achitaţi. Decizia instanţei a venit şi ca urmare a concluziilor lui Ion Cuvşinov, medic legist, ajuns între timp directorul Centrului de Medicină Legală. Acesta şi-a schimbat concluziile iniţiale pe marginea acestui caz, fapt ce a dus la achitarea poliţiştilor. Curtea a considerat că modul în care instanţele naţionale au evaluat circumstanţele cauzei ar crea unui observator independent impresia că nu a avut loc o încercare veritabilă de a elucida circumstanţele cauzei şi a descoperi adevărul şi că există suficiente dovezi care spun, în afara oricărui dubiu, că Leonid Ghimp a decedat în urma leziunilor cauzate pe durata aflării sale în custodia poliţiei.
Pe lângă Cuvşinov şi cei trei poliţişti, în lista persoanelor responsabile de condamnarea statului apar şi numele mai multor judecători de la CA Chişinău şi CSJ.