Ofiţerul traficant s-a disponibilizat „din proprie iniţiativă”
Pentru a nu prejudicia imaginea adusă instituţiei în care a activat, ofiţerul, bănuit de „implicare în trafic de fiinţe umane”, a depus raport de eliberare, se spune într-un comunicat de presă al CCCEC. Raportul a fost acceptat de conducerea CCCEC care a şi emis un ordin de disponibilizare din „proprie iniţiativă”.
CCCEC confirmă că „acest caz este unul condamnabil şi ruşinos pentru întreg efectivul”. Totodată, CCCEC anunţă că oricine dintre angajaţii săi care vor cauza prejudicii de imagine instituţiei prin comportament nedemn, vor fi sancţionaţi conform legislaţiei în vigoare. CCCEC informează că ofiţerul a activat în cadrul secţiei comenduire, având funcţia de gardian.
Amintim că un inspector al CCCEC este bănuit de procurori de trafic de fiinţe umane. Temei pentru declanşarea urmăririi penale a servit o sesizare parvenită la organul de drept, prin care se comunica despre implicarea unui angajat al instituţiilor de forţă în acţiuni de trafic de fiinţe umane în scop de exploatare sexuală.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au stabilit, că în iunie curent, ofiţerul CCCEC, în complicitate cu alt bănuit, acţionând în scopul recrutării unei tinere de 19 ani pentru exploatarea sexuală şi cunoscând că aceasta prestează servicii sexuale, s-au prezentat în calitate de clienţi, în apartamentul fetei, unde au obţinut serviciile sexuale, acordate de ultima.
Ulterior, persoanele bănuite, prezentîndu-se drept colaboratori de poliţie, ameninţînd-o cu reţinerea şi tragerea la răspundere pentru practicarea prostituţiei, au recrutat-o în scopul exploatării sexuale comerciale.
Ameninţările celor doi au continuat chiar dacă fata şi-a schimbat domiciliul, bănuiţii impunînd-o pe fată să acorde servicii sexuale mai multor clienţi şi să le achite săptămînal 100 de euro, pentru protejarea activităţii ultimei.
Datele preliminare ale procurorilor arată că, în intervalul iunie — începutul lunii iulie 2011 bănuiţii au reuşit să obţină ilegal de la victimă 1350 lei.
În noaptea de 5 spre 6 iulie, bănuiţii au fost reţinuţi în flagrant, în apartamentul victimei, în momentul extorcării următoarei taxe.
Operaţiunea de documentare şi reţinere a fost realizată de Procuratura Generală în comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul MAI.