Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Octavian Bodișteanu și-a găsit „contul…

Octavian Bodișteanu și-a găsit „contul propriu” în PDM

Octavian Bodișteanu, ministrul Tineretului și Sportului, a declarat că va adera la Partidul Democrat din Moldova. Acest anunț a fost făcut la 13 noiembrie curent, după o săptămână de la plecarea ministrului de la Partidul Liberal Reformator. Atunci, Octavian Bodișteanu s-a declarat ministru pe propriul cont, care nu se va implica în jocurile politice.

oct_56817700Octavian Bodișteanu a spus că este susținut de mai mulți sportivi care au ales să adere împreună cu el la PDM. „Pe parcursul ultimilor trei ani s-a lucrat asupra unor proiecte care trebuie finalizate, iar pentru asta avem nevoie de un partener de încredere. Nu vreau să fac secret, ba din contra, mă mândresc că pe tot parcursul mandatului nu am avut niciun impediment din partea Partidului Democrat. Consider că în această echipă sunt persoane de vază și astăzi declar cu toată responsabilitatea că vreau să fac parte din această echipă, împreună cu unii sportivi”, și-a explicat decizia ministrul Tineretului și Sportului.

Menționăm că săptămâna trecută Octavian Bodișteanu a anunțat că părăsește PLR, pentru că „nu vrea să participe la anumite jocuri politice”.