„Nuntă” mare, cu bani din cerşit
Procurorii secţiei combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale învinuiesc un cuplu familial de trafic de copii. Potrivit actului de învinuire, în luna martie curent, capul familiei împreună cu soţia şi feciorul de 17 ani, sub pretextul căsătoriei între fiu şi o minoră de 16 ani, au recrutat-o pe ultima pentru practicarea cerşetoriei.
În prealabil, învinuiţii au venit la domiciliul minorei de la Orhei şi au cerut mâna fetei, solicitînd de la bunica care avea instituită tutela asupra copilului acordul de a-i permite ieşirea din R. Moldova. Potrivit familiei mirelui, minora urma să fie angajată „la un lucru bine plătit” în or.Moscova, Federaţia Rusă, pentru a aduna bani pentru nuntă.
Bunica, necunoscând adevăratul scop al plecării, a semnat declaraţia autentificată notarial precum că permite ieşirea copilei din R. Moldova. În aceiaşi zi, învinuiţii au organizat transportarea victimei în or.Moscova, procurând bilete la trenul Chişinău-Moscova, iar apoi, cu avionul, „tinerii însurăţei” s-au deplasat la Habarovsk.
După ce au adăpostit fata într-un apartament unde locuiau mai multe persoane, aplicînd violenţa fizică şi psihică, au forţat-o să cerşească pe străzile or.Habarovsk, iar banii obţinuţi din cerşit erau transmişi „socrilor” rămaşi în R. Moldova.
Tatăl şi mama „mirelui” dirijau activitatea infracţională prin telefon, dând sfaturi şi încurajându-şi feciorul să constrângă minora să cerşească. Ulterior, pe motiv că fiul învinuţilor intrase în vizorul organelor de drept din Habarovsc, fiind suspectat de activităţi ilegale, a fost instructat de părinţi să transporte minora la Vladivostok, fiind din nou forţată să cerşească.
Potrivit procurorilor, victima a fost eliberată la 18.07.2011, când învinuiţii au aflat că copilul este căutat de organele de drept ale R. Moldova. Cauza penală pe numele mamei şi tatălui „mirelui” a fost transmisă pentru examinare în fond la Judecătoria Centru, în privinţa suspecţilor fiind aplicată măsura preventivă de arest.
În privinţa fiului materialele au fost disjunse într-un dosar separat, ultimul fiind anunţat în căutare.