Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Nu primeşte ajutor social pentru…

Nu primeşte ajutor social pentru că are o fiică în sat

Dacă la Chişinău ancheta socială se încadrează pe o singură pagină, în alte localităţi situaţia e alta. Oamenii se plâng de faptul că aceasta include întrebări precum: «toaleta este amplasată în casă?; «familia dvs. deţine bicicletă pentru adulţi, televizor alb-negru, televizor color?» etc.

Populaţia se întreabă ce legătură are amplasarea veceului sau televizorul, pe care l-au putut achiziţiona acum zece ani, cu faptul că nu sunt capabili să-şi cumpere de foc. Pentru a solicita ajutor pentru perioada rece a anului, familia depune o cerere la asistentul social din primăria localităţii sale. Ulterior, Direcţia/Secţia raională de asistenţă socială şi protecţie a familiei, în baza datelor declarate de familie în cerere, decide asupra dreptului de a beneficia de acest ajutor.

Însă nu toţi au şansa de a obţine acest drept. Astfel, Eugenia Bodiu din s. Gribova, r. Drochia, în vârstă de 71 de ani, are o pensie de 950 de lei. Femeia face focul cu lemne şi tizic, pe care-l pregăteşte de cu vară. Pentru iarnă cumpără 5 m³ de lemne, 1m³ costând 750 de lei. Mătuşa Eugenia nu primeşte niciun ajutor din partea statului, pentru că are o fiică în sat, iar asistentul social spune că aceasta trebuie să o ajute. O mai salvează faptul că are o văcuţă la casă şi nu e nevoită să cumpere tizic. În caz contrar, femeia spune că ar intra în datorii, ca şi mulţi alţii aflaţi în situaţii similare.

Detalii, citiţi AICI