Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Nu avem bani, dar vom…

Nu avem bani, dar vom avea trenuri noi

Până la sfârşitul anului, vom avea trenuri noi pe rutele naţionale. Asta îşi propune ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, care de câteva luni se documentează cine şi la ce preţuri produce autovagoane în Europa.

Ministrul Şalaru, care tocmai a plecat în România, într-o vizită de documentare la o uzină, spune că ar dori să procure minim 4 automotoare. Acestea sunt de tipul trenurilor «Săgeata albastră», de două sute de locuri, cu locomotivă în ambele capete, la care nu se mai ataşează vagoane. Ele urmează a fi plasate pe direcţiile Chişinău-Cahul, Chişinău-Ocniţa, Chişinău-Bălţi şi Chişinău-Ungheni.

«Vreau în primul rând să schimbăm vagoanele de pe traseul intern. Să înnoim automotoarele. Mai mulţi oameni circulă pe aceste rute, iar condiţii nu sunt. Vagoanele internaţionale le reparăm şi sunt ca şi noi. Au paturi de dormit, le punem internet, le punem tot ce vor călătorii şi nu mai ai ce face. În cele locale însă, oamenii îngheaţă de frig , geamurile sunt sparte, consumă foarte mult, condiţii ca pentru animale de dus la abator», a declarat ministrul Şalaru, care a recunoscut că de ceva timp nu a mai urcat într-un tren care circulă prin ţară, deoarece nu are unde se duce.

Anatol Şalaru, consideră că este prematur de vorbit despre suma necesară. «Banii nu avem încă, dar suntem în căutare. Sperăm să găsim resurse de peste hotare sau vom vinde ceva. La Căile Ferate avem multe lucruri care stau folosite şi îmbătrânesc. Dacă îi expiră termenul de utilizare nu-l mai poţi folosi. Ar fi o soluţie să vindem ceea ce nu ne trebuie», crede ministrul.