Un nou caz pierdut de R. Moldova la CtEDO
La 8 iulie 2014, CtEDO a pronunţat hotărârea în cauza Ciorap c. R. Moldova.
În cauza Ciorap c. R. Moldova, reclamantul Tudor Ciorap, a lucrat pentru „Social Amnesty”, un ONG specializat în acordarea asistenţei juridice persoanelor private de libertate. În două seturi de proceduri el a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni. Reclamantul este parţial incapabil şi a fost diagnosticat cu schizofrenie. Potrivit documentelor medicale, în perioada anilor 1990-2001 el a fost supus la câteva intervenţii necesare, din cauza actelor de auto-mutilare, cum ar fi înghiţirea unor obiecte ascuţite şi auto-tăiere.
La data de 4 septembrie 1999 reclamantul, pe durata detenţiei, şi-a introdus în abdomen trei obiecte metalice. În aceeaşi zi el a fost internat în spitalul din cadrul penitenciarului Pruncul, fiind diagnosticat cu „auto-mutilare, obiecte străine în cutia toracică”. Următoarea zi el a fost supus la o intervenţie chirurgicală de înlăturare a obiectelor din cutia toracică. Doar două ţinte au fost extrase, iar una nu pentru că ar fi pus în pericol viața pacientului şi de aceea a rămas în interiorul corpului acestuia. Iar peste o lună reclamantul a fost externat din spitalul penitenciarului în stare satisfăcătoare.
La 23 octombrie 2000 el a fost arestat şi plasat în detenţie la sectorul de poliţie din Hânceşti. În timpul detenţiei, el a fost bătut în scopul de a face mărturii despre crimele pe care nu le-a comis. Bătaia i-a redeschis rana operată recent. El a fost plasat într-o celulă mică din sectorul de poliție, fără pat, fără saltea sau pătură şi fără acces la condiții sanitare, fiind nevoit să doarmă pe o podea de beton. La data de 29 octombrie 2000 el a fost examinat de către un doctor care a observat că rana chirurgicală a reclamantului s-a redeschis şi a cerut internarea imediată a reclamantului în spital. Peste o săptămână el a fost transferat în Penitenciarul nr. 13. Potrivit raportului medical, pretins fals, la data de 7 noiembrie 2000 reclamantul a înghiţit de la 10 până la 12 ţinte metalice. Ulterior, reclamantul a negat acest lucru. Pe data de 9 noiembrie 2000 el a fost internat în spitalul din cadrul penitenciarului Pruncul cu diagnosticul „auto-mutilare, diverse obiecte străine în tractul digestiv”.
Potrivit reclamantului, la 21 decembrie 2000 el a fost adus forţat pentru intervenţie chirurgicală. Reclamantul s-a opus categoric intervenţiei şi pretinde că operaţia a fost destinată pentru calificarea lui ca incapabil de a protesta sau pentru solicitarea ca un procuror să-i verifice starea de sănătate. Cu toate acestea, operaţia programată a fost efectuată contrar voinţei sale sub influenţa unei anestezii generale. Pe 22 decembrie 2000 reclamantul şi-a revenit, şi a realizat că a fost operat printr-o intervenţie chirurgicală la abdomen. Când doctorii au început bandajarea rănii, reclamantul a observat că lipsea buricul. Peste trei zile el a fost externat din spitalul penitenciarului pentru ca să participe la şedinţa de judecată.
La data de 27 decembrie 2000 reclamantul a fost iarăşi internat în spitalul penitenciarului, cu diagnosticul „rană post-chirurgicală pe peretele abdomenului, condiţie după laparotomie”. Reclamantul a adresat un număr de plângeri în ceea ce priveşte pretinsul tratament în spitalul penitenciarului, zicând că a fost victima unui experiment medical. El a solicitat iniţierea unui proces de urmărire penală împotriva a trei doctori care au recomandat operarea acestuia. La data de 1 octombrie 2002 Procuratura Municipală a refuzat să iniţieze proces de urmărire penală împotriva personalului medical.
Reclamantul a înaintat o acţiune civilă împotriva spitalului din cadrul penitenciarului, administraţiei penitenciarului şi împotriva câtorva autorităţi, pretinzând despăgubiri pentru o intervenţie chirurgicală care nu era necesară şi care ar fi fost un experiment medical potrivit reclamantului.
La data de 4 iunie 2003 Judecătoria Buiucani a lăsat fără examinare acţiunea reclamantului, deoarece aceasta nu era competentă să soluţioneze cazul. Însă, la 25 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a decis că Judecătoria Buiucani era competentă să examineze plângerea. Astfel, la 7 august 2007, Judecătoria Buiucani a admis parţial acţiunea reclamantului. Aceasta a stabilit că: „doctorii spitalului din cadrul penitenciarului au încălcat art. 23 (1) din Legea cu privire la protecţia sănătăţii, deoarece nici reclamantul, nici rudele sau nici avocatul nu au dat consimţământul la efectuarea intervenţiei chirurgicale”.
Totuşi, aceasta a respins argumentul reclamantului precum că ar fi suferit o durere intensă după eliberarea lui pe 25 decembrie 2000, deoarece starea lui a fost suficient de satisfăcătoare pentru a-i permite să apară la şedinţa de judecata în acea zi. Aceasta de asemenea a respins argumentul reclamantului că nu a primit asistență medicală corespunzătoare.
Instanţa a dispus ca spitalul din penitenciarul Pruncul să-i plătească reclamantului suma de 346 de lei sub formă de compensaţie pentru prejudicii materiale şi suma de 200 de lei pentru prejudiciile morale.
Ambele părţi au atacat cu apel hotărârea primei instanţe.
La 18 octombrie 2007 Curtea de Apel Chişinău a dispus plata compensaţiei reclamantului pentru prejudiciile morale în sumă de la 200 de lei până la 5.000 de lei.
Reclamantul a atacat cu recurs la Curtea Suprema de Justiţie invocând violarea art. 3 din Convenție pentru intervenţiile chirurgicale efectuate împotriva voinţei sale, de asemenea invocând externarea sa din spital în timp de 4 zile după operaţie şi detenţia ulterioară în condiţii medicale proaste în secţia de poliție din Hânceşti, unde a trebuit să doarmă pe podea de beton fără pat, fără saltea. Decizia Curții Supreme de Justiție a fost ca Ministerul de Finanţe să plătească reclamantului suma de 7.000 de lei în formă de compensaţie pentru prejudicii morale, precum şi suma de 346 lei în formă de compensaţie pentru prejudicii materiale și a respins restul pretenţiilor reclamantului ca fiind neesenţiale şi neîntemeiate.
Reclamantul a invocat art. 3 din Convenţie că, a fost subiectul unui tratament inuman şi degradant ca rezultat al intervenţiei chirurgicale fără necesitate terapeutică, efectuată fără consimţământul său în spitalul penitenciarului. De asemenea, reclamantul a afirmat că autorităţile au refuzat să iniţieze un proces de urmărire penală privitor la actele de tortură invocate. La fel reclamantul a afirmat că dreptul de acces liber la justiţie garantat prin art. 6 din Convenţie a fost violat din cauza refuzului instanţei naţionale de a examina plângerea lui referitor la faptul că a fost victima unui experiment medical. De asemenea el a invocat art. 8 din Convenţie, şi anume că prin intervenţia chirurgicală, care nu a fost necesară, şi prin înlăturarea buricului său s-a violat dreptul său la respectul vieţii private.
Reclamantul a invocat şi violarea drepturilor sale garantate de art. 10, deoarece i s-a refuzat accesul la dosarul său medical. În final reclamantul a invocat încălcarea art. 17 din Convenţie în ceea ce priveşte falsificarea documentelor medicale de către instituţiile statului.
Curtea a notat că părțile nu au contestat concluziile instanțelor naționale, reiterând că unica chestiune ce urmează a fi abordată de către aceasta este cuantumul despăgubirilor. Ea a constatat că Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului echivalentul a 400 de euro pentru prejudiciul material, iar această sumă este mult mai mică decât sumele alocate de către aceasta, în cazuri similare (a se vedea, mutatis mutandis, Nevmerzhitsky c . Ucraina, nr. 54825/00, § 145, Ciorap c. Moldovei, nr. 12066/02, § 126, 19 iunie 2007, și Salikhov c. Rusia, nr. 23880/05, § 126, 3 mai 2012).
Considerând intentarea de către reclamant a acțiunii civile, Curtea a constatat, în unanimitate, că nu a existat violarea art. 3 din Convenție, sub aspect procedural.
Reclamantul a cerut 7.000 de lei cu titlu prejudiciu material, 105.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, 600 de euro și 6.000 de lei cu titlu de costuri și cheltuieli și 150 de euro pentru cheltuieli de traduceri.
Curtea a acordat suma de 9.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 150 de euro cu titlu pentru cheltuielile de traduceri.
În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de M. Budan.
