Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Noi acţiuni procesuale în dosarul…

Noi acţiuni procesuale în dosarul 7 aprilie

Procuratura Generală anunţă că, în urma prelucrării imaginilor video efectuate în noapte de 7 spre 8 aprilie 2009 a apărut necesitatea efectuării unor acţiuni procesuale suplimentare.Prin urmare, Procuratura Generală lansează un apel repetat către victimele abuzurilor şi acţiunilor violente din partea oamenilor legii în urma evenimentelor postelectorale care au avut loc în aprilie 2009, către alte persoane ar putea declara circumstanţe ce ţin de stabilirea adevărului în cauză.

Întru evitarea tergiversării urmăririi penale, solicităm tuturor persoanelor care au avut de suferit în urma acţiunilor ilegale ale poliţiştilor, au depus plîngeri la Procuratură şi sunt recunoscute ca fiind părţi vătămate, să se prezente la organul de urmărire penală sau în regim de audienţă – în cazul în care informaţia pe care o deţin poartă un caracter personal.

Concomitent, Procuratura Generală mai aduce la cunoştinţă că în decursul săptămînii curente au fost citate la Procuratură pentru a fi audiate în calitate de martori în contextul evenimentelor din aprilie 2009 mai multe persoane.

Este vorba despre:

– Grecianîi Zinaida – 30 martie, ora 10:00
– Petrenco Grigorii – 31 martie, ora 10:00
– Iovv Vasile          – 31 martie, ora 14:00
– Postoico Maria    – 1 aprilie, ora 10:00
– Dodon Igor          – 1 aprilie, ora 14:00
– Chirtoacă Dorin   – 2 aprilie, ora 08:30
– Mişin Vadim        – 2 aprilie, ora 10:00
– Stoicov Iurie        – 2 aprilie, ora 14:00
– Voronin Vladimir  – 2 aprilie, ora 14:00

Audierile vor avea loc la sediul Procuraturii Generale (bd. Ştefan cel Mare, 73), secţia exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale.

Menţionăm că, procurorii întreprind toate măsurile pentru investigarea obiectivă şi transparentă a faptelor expuse în plîngerile cetăţenilor referitor la pretinsele acţiuni de abuzuri, tortură etc, comise de către poliţişti şi transmiterea cauzelor penale în instanţele de judecată spre competentă soluţionare.