Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Nicolae Costin, alături

Nicolae Costin, alături

Nicolae Costin, împreună cu toţi cei care au luptat pentru adevăr şi dreptate, iar astăzi ne privesc de sus – Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Gheorghe Ghimpu, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Lidia Istrati, sunt în aceste zile alături de noi.

Ei ne susţin în lupta noastră pentru adevăr şi dreptate, idealuri pentru care a început lupta de eliberare naţională acum 20 de ani în ideea de a deveni oameni cu demnitate şi viitor.

De numele lui Nicolae Costin e legată lupta pentru limbă, identitate, grafie latină, dar şi redenumirea străzilor cu numele eroilor neamului în municipiul Chişinău. Mulţumim Domnului că ne-a dat un asemenea om mare, a menţionat preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al R. Moldova în cadrul simpozionului „Nicolae Costin, promotor al renaşterii naţionale. 15 ani de la trecerea în nefiinţă”.

Mihai Ghimpu a spus că de numele lui Nicolae Costin îl leagă amintiri frumoase, pe de o parte, şi amintiri triste, pe de altă parte. Preşedintele a evocat perioada mişcării de eliberare naţională, în care s-au cunoscut, Nicolae Costin manifestându-se ca un politician abil şi un bun strateg. „Eu, impulsiv, iar Nicolae Costin, foarte calm şi calculat, împreună cu ceilalţi colegi din Frontul Popular din Moldova în frunte cu Ion Hadârcă, am reuşit să transformăm mişcarea de susţinere a perestroikăi lui Gorbaciov în mişcarea de eliberare naţională. În acele zile nu ne gândeam unde vom ajunge – în Parlament sau în Siberia”, a precizat preşedintele Mihai Ghimpu.

Preşedintele a mai amintit despre un şir de evenimente, devenite peste timp cruciale în constituirea statului independent R. Moldova, la care au participat împreună, deoarece îi unea ideea de a restabili adevărul istoric, a reînvia tradiţiile strămoşeşti, a fi de partea adevărului şi dreptăţii, valori pentru care au luptat cu toată fiinţa. „Nicolae Costin a fost omul care nu s-a gândit niciodată ce va fi cu el după ce vorbea la mitinguri în faţa mulţimii şi spunea adevărul. Tot la ce se gândea în acea perioadă era faptul că dacă există posibilitatea de a schimba lucrurile în bine, ar fi păcat să nu faci acest lucru. Toţi înţelegem că lupta începută de Nicolae Costin acum 20 de ani pentru limbă, identitate continuă şi în prezent”, a mai specificat  preşedintele Mihai Ghimpu.

În acelaşi context, Mihai Ghimpu a participat dimineaţă şi la depunerile de flori la mormântul lui Nicole Costin de la Cimitirul Central din str. Armenească.

Simpozionul „Nicolae Costin, promotor al renaşterii naţionale. 15 ani de la trecerea în nefiinţă” face parte din şirul de manifestări organizate de Primăria Chişinău, în parteneriat cu Asociaţia Parlamentul – 90, Asociaţia Europeană de Strategii Politice „Nicolae Costin” în memoria lui Nicolae Costin, primul primar democrat al municipiului Chişinău, deputat în primul Parlament al R.Moldova.