Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Nerecunoștință: Cuvântul care descrie R.…

Nerecunoștință: Cuvântul care descrie R. Moldova și România

La fel ca și în cazul lui Gheorghe Vrabie, creatorul Stemei și Drapelului R. Moldova, omologul său din țara vecină, Victor Dima, cel care a desenat stema şi sigiliul de stat, nu este apreciat de statul vecin la justa valoare.

Ultimul se chinuieşte de 18 ani să obţină banii care i s-ar cuveni pentru opera sa. Diferența dintre cei doi e aceea că basarabeanul  nu a încercat niciodată să lupte pentru dreptul de autor și s-a mulțumit cu cei câțiva bănuți obținuți la începutul anilor 90. Victor Dima, graficianul, care fost angajat al Armatei, şi-a căutat dreptatea şi la Strasbourg, unde a obţinut câştig de cauză, dar instanţa din România a ignorat decizia judecătorilor europeni, scrie astăzi Adevărul.

În 1990, Victor Dima (57 de ani) a câştigat concursul naţional pentru realizarea machetelor stemei şi sigiliului României. Doi ani mai târziu, la comanda unei comisii parlamentare, Dima a realizat machetele după care s-au făcut stema şi sigiliul României de astăzi. Dar, deşi comanda a fost onorată, iar desenele celor două însemne de stat au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 236 din 1992, graficianul nu a primit niciun ban, cu toate că dreptul de autor era reglementat prin Decretul nr. 321 din 1956. Dezamăgit că nu-şi primeşte plata pentru serviciile făcute, Victor Dima a încercat să-şi obţină drepturile financiare cu vorba bună. În zadar.În 1993 a dat în judecată Monetăria Statului, care însă nu a recunoscut că îi foloseşte machetele.

Istoria lui Gheorghe Vrabie, deși puțin diferită, are extrem de multe asemănări. Deși toată lumea îi recunoaștre meritele, nimeni nu asărit vreodată să-l ajute. Pe vremea când comuniștii au fost la putere, ceremoniile organizate de putere, acolo unde Stema şi Drapelul R. Moldova sunt la loc de cinste, autorul lor lipsea. Deşi deţine mai multe distincţii, printre care Premiul Uniunii Artiştilor Plastici, titlul de Maestru al Artei sau medalia «Mihai Eminescu», toate acestea i-au fost conferite până în anul 2001. De atunci, Voronin a hotărât că Gheorghe Vrabie nu merită nici o distincţie, că nu a făcut nimic pentru ţară. Nici de la schimbarea puterii, soarta lui Gheorghe Vrabie nu s-a schimbat. De fapt, poate conducerea țării nu cunoaşte cine este Gheorghe Vrabie, de vreme ce pe pagina oficială a preşedintelui R. Moldova numele persoanei care a elaborat Drapelul şi Stema ţării lipseşte.