Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Nămeţi de 2 m la…

Nămeţi de 2 m la Rezina

 Aproape 80 de persoane, dintre care 20 de copii, blocaţi pe drumurile din raion din cauza zăpezii, au fost deblocaţi şi adăpostiţi de către locuitorii raionului Rezina.Potrivit şefului Secţiei Situaţii Excepţionale Rezina, Ghenadie Moiseenco, aproape toate serviciile desconcentrate din raion sunt implicate activ în procesul de dezăpezire a drumurilor. În acest moment, 6 maşini în care se află 15 persoane, sunt blocate la Cogâlniceni, iar la intrare în raion o maşină cu 2 copii rămâne a fi ostatică a zăpezii. O echipă a Serviciului Medical urmează să se deplaseze în satul Sârcova pentru a acorda ajutorul medical necesar femeilor însărcinate din localitate.

 Începând cu ziua de ieri, au fost deblocate aproape 80 de persoane, dintre care 20 de copii. Aceştia sunt temporar adăpostiţi de către locuitorii din raion, care le-au primit în casele lor şi le oferă totul necesar.
 Preşedintele raionului Rezina, Eleonora Graur, aduce sincere mulţumiri locuitorilor raionului pentru sprijinul acordat oamenilor blocați pe drumurile înzăpezite.
 Potrivit informaţiilor operative, în acest moment la Trifeşti şi Cogâlniceni înălţimea zăpezii ajunge la 2 m.