Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Muzeu al comunismului în România

Muzeu al comunismului în România

Guvernul României îşi asumă, prin programul de guvernare pentru 2013-2016, prima dată în ultimii 23 de ani, organizarea unui muzeu al comunismului, informează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

În iunie 2007, IICCMER a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, în scopul organizării unui Muzeu Memorial al Victimelor Comunismului, alături de închisori precum Sighet, Gherla sau Aiud, Râmnicu Sărat reprezentând unul dintre punctele represiunii comuniste, regimul de exterminare practicat aici contribuind la trista sa reputaţie şi justificând pe deplin proiectul de valorificare muzeală propus de IICCMER.

Unul dintre obiectivele declarate ale conducerii IICCMER, instalate în mai 2012, este transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat în Memorial al Victimelor Comunismului.

Recent, IICCMER, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi al altor factori guvernamentali, a reuşit achiziţionarea ultimei suprafeţe de teren care permite demararea proiectului de transformare a închisorii de la Râmnicu Sărat în Memorial, urmând ca, în 2013, să fie realizate studiile tehnice şi să fie îndeplinite toate procedurile legale pentru demararea lucrărilor propriu-zise, scrie agerpres.ro.