Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Moţiunea împotriva punctelor migraţionale pe…

Moţiunea împotriva punctelor migraţionale pe linia administrativă cu regiunea transnistreană, discutată astăzi în Parlament

Parlamentul va examina astăzi moţiunea de cenzură împotriva guvernului, depusă joi, 17 octombrie, de deputaţii comunişti, nemulţumiţi de acţiunile guvernului întreprinse în contextul reglementării transnistrene.

Fracţiunea PCRM s-a referit în special la instalarea punctelor migraţionale pe linia administrativă cu regiunea transnistreană şi acordarea dreptului poliţiei de frontieră de a patrula pe întreg teritoriul ţării. Potrivit PCRM, prin aceste acte ale guvernului “se încearcă înstrăinarea sau abandonarea unei părţi din teritoriul R. Moldova, care, potrivit Constituţiei, este inalienabil”.

Moţiunea de cenzură, abordată astăzi în Parlament, e a doua depusă de fracţiunea PCRM împotriva Guvernului, timp de o săptămână. Prima moţiune, examinată pe 17 octombrie, se referea la acţiuni de corupţie şi a fost respinsă de majoritatea parlamentară, documentul fiind votat cu doar 36 de voturi ale deputaţilor comunişti şi socialişti.

Reprezentanţi ai majorităţii parlamentare susţin că, prin aceste moţiuni, opoziţia comunistă încearcă să blocheze activitatea guvernului şi parlamentului, în ajunul Summitului de la Vilnius.

zp8497586rq