Moralii statului: publicitatea cu fiica de testat este o glumă, nimic amoral
Experţii din cadrul Agenţiei de Stat a Moralităţii, după ce au examinat publicitatea „Pot să o testez 2 luni pe fiica dumneata?”, au decis că aceasta nu încalcă moralitatea, că este „un spot publicitar de o ţinută artistică adecvată şi poate fi prezentat la nivel de glumă”.
În adresa Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei a fost depusă o sesizare în legătură în spotul cu testarea fiicei, care a provocat multe reacţii şi despre care s-au purtat discuţii până şi la Guvern. În situaţia în care instituţia responsabilă de verificarea moralităţii nu a văzut încălcare, Agenţia pentru Protecţia Concurenţei nu poate face mare lucru. „Aşa consideră Agenţia moralităţii, am luat această opinie ca expertiză şi aici ne-am oprit, în continuare, nu ştiu, să vedem…”, susţine Viorica Cărare, directoarea Agenţiei.
„Ca atare, în competenţa agenţiei, dacă persistă în imaginile date elemente erotice, pornografie, sadism şi cult al violenţei. La contextul dat, consiliul de experţi s-a expus că nu sunt aşa elemente, n-au fost depistate”, spune Vitalie Verbiţchi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Moralităţii, unul dintre cei 9 bărbaţi din consiliul de experţi ai agenţiei.
De cealaltă parte, Valentina Bodrug-Lungu, preşedinta Gender Centru, consideră că această publicitate nu este doar amorală, dar şi sexistă, adică încalcă drepturile femeii. „În această situaţie este exact publicitate sexistă, deoarece transformă femeia într-un obiect de uz casnic, un gen de televizor, un gen de pachet, eu o testez, îmi place, nu-mi place, ţi-o trimit înapoi. Deci, sunt nişte lucruri absolut inadmisibile, ceea ce, vă daţi seama, majoritatea populaţiei priveşte acest spot publicitar şi are asocieri directe, aha, femeia este ca un obiect de uz casnic, ca o marfă pe care o poţi acuma schimba, o poţi vinde, poţi face tot ce vrei, că-ţi aparţine”, a explicat Bodrug-Lungu.