Moldova la CEDO: o mamă şi fiicele sale bătute sistematic
Numărul plângerilor la CtEDO privind violenţa domestică este în creştere: mama şi fiicele minore reclamă complicitatea Statului la maltratarea şi discriminarea lor în baza de gen.
La 21 martie 2011, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat Guvernului Republicii Moldova cauza Eremia şi alţii c Moldova (No. 3564/11, depusă la 16 ianuarie 2011) prin care reclamantele, mama şi fiicele minore, victime a violenţei în familie, reclamă complicitatea Statului la maltratarea lor şi discriminare în baza de gen în a beneficia de protecţia a legii. Aceasta este deja a doua cauză de violenţă domestică comunicată Guvernului Republicii Moldova.
Dna Eremia Lilia a fost bătută sistematic de fostul său soţ. După depunerea cererii de divorţ în luna iulie 2010, acesta a devenit şi mai agresiv, continuând să o lovească şi să o insulte, deseori în prezenţa fiicelor minore. Nenumărate plângeri la poliţie, procuratură şi Ministerul Afacerilor Interne, soţul fiind poliţist, nu i-au oferit doamnei Eremia şi fiicelor minore protecţie împotriva violenţei în familie. Ordonanţa de protecţie emisă de instanţa de judecată prin care agresorul a fost obligat să părăsească domiciliul şi să nu mai aplice acte de violenţă, nu a fost executată, agresorul a încălcat-o în nenumărate rânduri, inclusiv a bătut-o pe dna Eremia şi pe fiicele minore.
Guvernul este invitat să-şi prezinte observaţiile pe marginea acestui caz până la 16 Mai 2011 şi să răspundă la întrebările Curţii privind modul în care autorităţile şi-au epuizat obligaţiile pozitive a) de a proteja reclamantele împotriva violenţei domestice şi de a atrage la răspundere agresorul, asigurând dreptul reclamantelor de a nu fi supuse la tratament degradant şi inuman, b) de a preveni discriminarea în bază de gen, şi c) de a proteja dreptul acestora la viaţă privată.
Cauza dată, este deja a doua cauză de violenţă domestică comunicată Guvernului Republicii Moldova. Organele de poliţie nu acordă prioritate plângerilor despre violenţa domestică şi deseori învinuiesc însăşi victimele pentru acţiunile agresorului. Implementarea legislaţiei privind combaterea şi prevenirea violenţei în familie, în special în partea executării ordonanţelor de protecţie, este neuniformă şi deficientă. Deseori este ignorată de organele de poliţie, asistenţa socială şi procuratură care pun accentul pe comportamentul victimei, şi nu pe acţiunile de violenţă comise de agresor.
Reclamanta este reprezentată în faţa CEDO de Doina Ioana STRĂISTEANU, Avocată şi Expertă în Drepturile Omului.
Sursa: www.dis.md