Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Moldova - în topul ţărilor…

Moldova – în topul ţărilor fără libertăţi, infrastructură şi economie

 

 

Republica Moldova ocupă locul  55 din 194 state ale lumii incluse în Topul calităţii vieţii, rezultatele căruia au fost date publicităţii în aceste zile de către revista „Living International”. Această revistă analizează calitatea vieţii ăn baza a 9 indici, făcând publice rezultatele în fiecare început de an. Moldova are unul dintre cele mai slabe rezultate la capitolul libertăţi şi un rezultat mai bun la capitolul costul vieţii chiar decât Franţa – învingătoarea în acest top, calificată drept ţara în care este cel mai bine de trăit. 

Revista şi-a propus să ofere cititorilor săi în fiecare an un top al statelor în care viaţa e simplă, sigură şi îndestulată. În acest an pe primele 10 poziţii s-au situat, în ordinea corespunzătoare: Franţa, Australia, Elveţia, Germania, Noua Zeelandă, Luxemburg, SUA, Belgia, Canada, Italia.

La baza realizării topului stau 9 indicatori, care arată cât e de bine să trăieşti, să te odihneşti, şi să activezi în aceste state. Rezultatele au fost acumulate pe parcursul anului 2009, în baza mai multor surse oficiale. R.Moldova este situată pe poziţia 55 între Insulele Caymane şi Columbia, şi doar la 2 poziţii mai jos de România.

Cel mai prost scor pentru Moldova este cel al libertăţilor, care atinge doar cifra de 50, în timp ce majoritatea statelor poziţionate în faţa Moldovei au scorul 100 la acest capitol.  La capitolul eEconomie, rezultatul pentru statul nostru este şi mai prost – de 45, iar la Infrastructură întrunim 56 de puncte din 100.  Odihna şi Agrementul constituie unica componentă a topului pentru care Moldova acumnulează mai mult de 80 de puncte, în timp ce sistemul de sănătate, riscurile şi clima o trag la coadă. În total, Moldova a întrunit o medie de 65 de puncte din 100. pe ultimele poziţii, cu câte 30 de puncte, se situează Afganistan şi 4 state africane.