Mitropolitul Vladimir, tot mai aproape de Rusia
La 28 aprilie ÎPS Vladimir a vizitat Universitatea Socială de Stat din Rusia. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat slujba Te-Deum-ului în capela universitară, participând clericul bisericii Prot. Nicolae Kima şi Prot. Ghenadie Ţurcanu, preşedintele Departamentului relaţii externe al Mitropoliei Moldovei, comunică mitropolia.md.
După slujbă, ierarhul a înmânat Ordinul „Cuv. Paisie Velicikovski”, gr. I, academicianului Vasile Jukov, rectorul universităţii. Mitropolitul Vladimir a ţinut un discurs la tema Biserica Ortodoxă din Moldova în ultimele două decenii.
A urmat ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa. În baza deciziei Consiliului ştiinţific al instituţiei din 25 aprilie 2011 ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, a fost ales doctor onorific al universităţii. Conform aceleiaşi decizii i-a fost înmânată medalia de aur în cinstea Împărătesei Maria Fiodorovna „Pentru slujire socială”. Toate acestea sunt drept recunoştinţă pentru aportul deosebit în cultivarea tradiţiilor moral-spirituale şi culturale, în învăţământ şi educarea tinerei generaţii. Diploma şi mantia cuvenită au fost înmânate arhiereului de către rectorul universităţii.
A urmat o discuţie în vederea intensificării colaborării între această instituţie şi Biserica Ortodoxă din Moldova, în urma căreia s-a încheiat un acord de colaborare care va permite tinerilor din Republica Moldova să-și continuie studiile la această prestigioasă instituție de învățământ.